Ne pregătim de vacanța de 1 Mai. Află cum va fi vremea

Vremea va fi instabilă în ultimele zile din aprilie, dar și pe 1 mai. Pe arii exstinse va ploua mai ales pe 28 și 29 aprilie.
Estimările realizate de Centrul European pentru prognoze arată că ultima săptămână din aprilie va aduce vreme caldă, cu temperaturi maxime de până la 23 de grade.
Dar, spre sfârșitul săptămânii și pe 1 mai, vremea va fi instabilă, temperaturile vor fi în scădere. Precipitații vor fi mai ales pe 28 și 29 aprilie.
În Muntenia, inclusiv în Argeș, între 24 și 28 aprilie, procesul de încălzire a vremii va fi semnificativ, media temperaturilor maxime urmând să ajungă la 23 de grade Celsius, iar cea a minimelor până la 7 — 8 grade. Între 29 aprilie și 1 mai, maximele vor scădea, însă, spre 17 — 18 grade. În perioada 2 — 7 mai, temperaturile maxime se vor situa, în medie, între 18 și 21 de grade, valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, iar media temperaturilor minime va ajunge să atingă 9 — 10 grade, în timpul celor mai calde nopți. După data de 27 aprilie vor fi condiții de ploi, mai ales averse, aproape în fiecare zi, dar cele pe arii mai extinse și izolat importante cantitativ au probabilitatea mai mare de realizare pe 28 și 29 aprilie, când vor fi posibile și descărcări electrice.
 
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Piteșteanul Costin-Alexandru Deonise, singurul român selectat ambasador PyTorch la nivel mondial

Performanță internațională pentru un tânăr din Pitești! Costin-Alexandru Deonise a fost selectat în programul PyTorch Foundation Ambassador pentru perioada 2026–2028, fiind singurul reprezentant al României dintre cei 24 de ambasadori aleși la nivel mondial și unul dintre cei trei specialiști care reprezintă Europa. Anunțul oficial a fost făcut pe 22 octombrie 2026 de PyTorch Foundation, […]

Citește mai mult...

Spectacolul „George Mihăiță. Reconstituirea unei vieți” de la Mioveni, reprogramat pentru 20 noiembrie

Centrul Cultural Mioveni anunță reprogramarea spectacolului de excepție „George Mihăiță. Reconstituirea unei vieți”, programat inițial pentru sâmbătă, 24 octombrie 2026. Reprezentanții instituției informează publicul că evenimentul, care face parte din proiectul „Luna de Teatru”, a fost amânat și se va desfășura vineri, 20 noiembrie 2026, de la ora 19:00, în Sala de spectacole a Centrului […]

Citește mai mult...

Noul stadion „Nicolae Dobrin” se ridică în ritm alert! Imagini spectaculoase publicate de primarul Cristian Gentea de pe șantier

Noul stadion „Nicolae Dobrin” prinde contur într-un ritm alert, șantierul înregistrând progrese vizibile de la o zi la alta. Primarul Cristian Gentea a publicat cele mai recente imagini transmise de constructor, arătându-se extrem de optimist și încrezător în evoluția rapidă a lucrărilor la una dintre cele mai moderne arene din țară: ’’Împărtășesc cu dumneavoastră ultimele […]

Citește mai mult...