Prim-vicepreședinte PNL Pitești: „Nu pot să-l susțin pe Perianu!”

Gelu Tofan, proaspăt ales sâmbătă prim-vicepreșțedinte al PNL Pitești, este în echipa care îl sprijină pe Adrian Miuțescu pentru șefia organizației județene. Asta deși noul președinte al PNL Pitești, avocatul Radu Perianu, a anunțat și el că va candida pentru șefia organizației județene! „Nu pot să-l susțin pe dl Perianu. Perianu a știut foarte bine că îl sprijin pe dl Miuțescu. Cred că delegații Piteștiului vor vota cu capul, nu cu inima”, a declarat Tofan. De menționat că PNL Pitești va avea doar 28 de delegați din totalul de aproximativ 550 cu drept de vot la conferința județeană de alegeri a PNL Argeș, de sâmbătă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

PNL Argeș și-a ales un purtător de cuvânt „de-al casei”. Dragoș Tănase, afaceri de milioane cu primării liberale

PNL Argeș are, începând de săptămâna trecută, un nou purtător de cuvânt. Este vorba despre Dragoș Tănase, liberal cunoscut în organizația județeană, care preia această funcție de la Cătălin Andrei. Potrivit unei investigații publicate de site-ul www.instituțiilestatului.ro, firma administrată de Dragoș Mihai Tănase ar fi obținut contracte în valoare de peste 2,5 milioane de lei […]

Citește mai mult...

Când românii sunt îndemnați să facă economie, Mihai Coteț se laudă cu Untold

Senatorul PNL de Argeș Mihai Coteț pare să fi descoperit o nouă formă de solidaritate cu românii: să le ceară oamenilor să strângă cureaua, în timp ce el se bucură de festivaluri și de „energia incredibilă” de la Untold. Într-o postare pe Facebook, Mihai Coteț povestește entuziasmat despre experiența de la Untold, unde i-a văzut […]

Citește mai mult...

Directorul medical al Spitalului Județean Argeș, Costin Ștefan, va deveni consilier local PSD la Bascov: „Îmi voi pune toată priceperea în slujba cetățenilor”

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local. Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan. Venirea acestuia în Consiliul Local este privită […]

Citește mai mult...