Prin ce conturi s-au rătăcit banii de pensii?

Aceasta este întrebarea la care ar trebui să răspundă cei care au promis că fiecare pensionar va primi pensia înainte de Paști. Și nu a promis oricine ci chiar ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu. Tot ea a declarat că banii pentru pensii au fost virați în Trezorerie  cu mult înainte de Paști dar un număr mare de argeșeni nu și-au primit pensiile nici până în ziua de azi. Trezoreria ridică din umeri și tot din umeri ridică și băncile și Poșta dar și ministrul muncii care nu știe, nici după ce a trecut o săptămână de la Paști,  pe unde s-au rătăcit banii de pensii. Între atâtea bâlbe,  victime cad pensionarii care au rămas fără prea multe pe masa de Paști doar pentru că au crezut că promisiunile unui ministru nu sunt apă de ploaie . La mâncare s-au învățat să nu mai fie pretențioși căci după zeci de ani de muncă și cotizații la stat, pensionarii s-au ales doar cu un mărunțiș  din care nici nu pot trăi și nici să moară nu mai pot. Ce fac ei fără medicamente? Asta este întrebarea  care nu le dă pace nici zi, nici noapte . Viața multora dintre pensionari depinde de niște medicamente pe care se duce un sfert din pensie dar  pensia nu a mai sosit și dacă masa de Paști a fost săracă,  bolile lor nu mai așteaptă după bâlbele ministeriale.  Iar ministrul muncii, Lia Olguța Vasilescu, promitea în urmă cu două zile că va verifica ce s-a întâmplat cu banii. Nu a aflat nici până acum, așa că pensionarii argeșeni nu mai au decât o  soluție – să se roage să supraviețuiască până s-or trezi bugetarii,  ale căror salarii se vor a fi tot mai mari, că și cei care îi țin pe scaune, au drepturi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

AGVPS contraatacă după declarațiile neavenite ale ministrei Diana Buzoianu: „Când infractorii strigă «infractorii»!”

AGVPS contraatacă după declarațiile neavenite ale ministrei Diana Buzoianu: „Când infractorii strigă «infractorii»!” Conducerea Asociația Generale a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AGVPS) reacționează dur după ce ministra demisă a Mediului Diana Buzoianu a catalogat gestionarii fondurilor cinegetice drept „infractori”. Președintele executiv al organizației, Mugurel Drăgănescu, o acuză că a etichetat în mod nedrept drept „infractori” […]

Citește mai mult...

11 iulie, Ziua Inspecției Muncii. 27 de ani de la înființarea instituției în structura sa actuală

La 11 iulie este marcată Ziua Inspecției Muncii, prilej cu care se împlinesc 27 de ani de la înființarea instituției în structura sa actuală, reglementată prin Legea nr. 108/1999. Momentul aniversar aduce în prim-plan rolul Inspecției Muncii în asigurarea respectării legislației muncii și a cadrului legal în domeniul relațiilor de muncă, precum și în protejarea […]

Citește mai mult...

USR, ”coupția ucide!”, nu-i așa? Dan Barna, la DNA!

Ani la rând, USR a urcat pe cele mai înalte culmi ale moralității. Dacă îi ascultai, aveai impresia că restul clasei politice era format din personaje desprinse din filmele cu mafioți, iar ei coborâseră direct din manualul de etică. „Corupția ucide!” era refrenul preferat. Sentințele se dădeau pe Facebook, verdictele veneau înaintea anchetelor, iar prezumția […]

Citește mai mult...