Trimis în arest după ce a furat băutură!

În ziua de 13 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de furt, și au reținut un bărbat de 44 de ani, din Bărăști, județul Olt.
Din cercetări, s-a stabilit că, în ziua de 29 august a.c., bărbatul ar fi susutras, dintr-un supermarket din municipiul Pitești, băutură alcoolică în valoare de aproximativ 400 de lei.
După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca, în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Bradu: Centru modern pentru copiii cu dizabilități

În comuna Bradu a fost inaugurat astăzi Centrul de zi de recuperare pentru #copiii cu dizabilități, ale cărei construcție și dotări au fost finanțate de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. „La eveniment au fost prezenți președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, chestorul Camerei Deputaților, Simona Bucura Oprescu, prefectul județului Argeș, Făcăleaţă Ioana, deputatul […]

Citește mai mult...

Seminar internațional pe dezvoltare rurală, la CJ Argeș / Argeșul a aderat la ORU Fogar

Consiliul Județean Argeș a găzduit astăzi un eveniment important pentru viitorul comunităților locale: Seminarul Internațional „Politici Comparate de Dezvoltare Rurală” coordonat de Organizația Regiunilor Unite Fogar. Evenimentul a marcat și validarea județului Argeș urmează ca membru al ORU Fogar, organizație internațională care reunește regiuni de pe toate continentele pentru a promova interesele locale la nivel […]

Citește mai mult...

Mioveni: Program de masterat „Concepție și Management în Productică” (CMP), din domeniul Inginerie Industrială

Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București, prin Facultatea de Energetică și Facultatea de Inginerie Industrială și Robotică, organizează la Mioveni, pentru al 16-lea an consecutiv, admiterea anticipată pentru programul de masterat „Concepție și Management în Productică” (CMP), din domeniul Inginerie Industrială. Programul educațional se desfășoară în baza parteneriatului dintre Academia Oamenilor de Știință […]

Citește mai mult...