Tânăr înarmat- prins într-un club din Albești

politia

În data de 09 aprilie  polițiștii Secției de Poliție Rurală Albeștii de Argeș, împreună cu luptători din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale Argeș au executat o razie în incinta unui club de noapte din comuna musceleană. Cu această ocazie polițiștii l-au depistat pe H.I., de 22 de ani, din comuna Cicănești, care deținea fără drept un cuțit aflat în teacă de piele. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, iar cuțitul a fost confiscat în vederea continuării cercetărilor. Totodată, a fost verificat modul de asigurare a pazei în cadrul clubului de noapte, ocazie cu care doi agenți de pază au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare totală de 400 de lei conform Legii 333/2003. În cauză se continuă verificările cu privire la autorizarea și programul de funcționare a localului și respectarea tuturor normelor de funcționare a societății comerciale în cauză.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Gentea: Parcul Ștrand s-a umplut de lumină, ieri seară!

DREAM’S LIGHT – Seara Lampioanelor, ediția a II-a, la Pitești a avut loc sâmbătă seară în Parcul Ștrand din Pitești. Fondurile strânse prin achiziționarea kiturilor de lampioane vor fi direcționate către terapiile și tratamentele necesare copiilor cu dizabilități și copiilor care întâmpină dificultăți comportamentale și au nevoie de intervenție psihologică. „Parcul Ștrand s-a umplut de […]

Citește mai mult...

Vernisaj IconArT 2026, în Piața Primăriei Pitești!

Cea de-a VI-a ediție a atelierului „IconArT – Artă tradițională iconografică” s-a încheiat joi seară, în Piața Primăriei, prin vernisajul expoziției care reunește icoanele pictate de cei peste 40 de copii participanți. Alături de micii artiști, la vernisaj au participat reprezentanți ai Primăriei Municipiului Pitești și ai Centrului Cultural Pitești, profesoarele care i-au îndrumat – […]

Citește mai mult...

Noi cursuri, noi pasiuni de descoperit la Centrul Cultural Mioveni!

13 cursuri gratuite pentru copii și adolescenți, cu noi oportunități de a învăța, de a crea și de a-și dezvolta talentul. În acest an școlar, oferta Centrului Cultural Mioveni se îmbogățește cu noi cursuri și noi posibilități pentru copiii și adolescenții din oraș. Ne dorim ca fiecare copil să poată descoperi ceea ce îi place, […]

Citește mai mult...