15 – 16 septembrie 2023: PITEȘTI SCIENCE FESTIVAL, ediția a IV-a!

Primăria Pitești se alătură Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului
15 – 16 septembrie 2023: PITEȘTI SCIENCE FESTIVAL, ediția a IV-a!
Sâmbătă, 16 septembrie, în Piața Primăriei din Pitești se va desfășura, între orele 11:00 și 17:00, a patra ediție a Târgului de Științe „Pitești Science Festival”, eveniment organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Pitești. În urma succesului de anul trecut și a numărului mare de participanți, Romanian Science Festival (RSF) revine în județul Argeș cu cea mai mare ediție de până acum, oferind din nou experimente științifice, artă și distracție.
Un număr record de voluntari s-au înscris la ediția din acest an – 800 de voluntari elevi, membri ai comunităților locale, antreprenori și pasionați de științe, dar și 75 de mentori locali din rândul profesorilor – care va avea loc între 13 și 16 septembrie, incluzând în program, pe lângă cele trei orașe deja prezente – Pitești, Mioveni, Câmpulung Muscel – și localitatea Rucăr. În Pitești, festivalul va fi prezent timp de două zile, 15-16 septembrie, prima dintre ele fiind dedicată prezentărilor desfășurate de către mentori în școli și licee.
Festivalul va aduce o inițiativă inedită în cadrul programului – dialogul dintre știință și artă, având 3 mentori reprezentând artele vizuale și muzica, coordonatori ai unui grup de 50 de voluntari elevi. Astfel, festivalul susține interdisciplinaritatea și diversitatea în procesul de învățare, aducând publicului – atât din mediul urban, cât și din cel rural – o perspectivă nouă, diversă și creativă asupra științelor și a practicalității acestora, prin cele 350 de experimente științifice prezentate.
Scopul principal al evenimentului este de a sprijini educația științelor din România prin metode non-formale, prin implicarea diasporei academice. Evenimentul dorește să ofere o platformă care reunește pasionații de știință, cultivând astfel parteneriate cu organizații autohtone, inițiative locale, ateliere, cluburi și instituții de învățământ pre-universitar și universitar.
La evenimentele Romanian Science Festival din județul Argeș vor participa în total 26 mentori RSF, cercetători și profesioniști din diferite domenii STEAM, veniți din 7 țări exclusiv pentru festival.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Duminică trecem la ora de iarnă! Ora 04:00 devine ora 03:00!

România va reveni oficial la ora Europei de Est (ora de iarnă) în ultimul weekend din luna octombrie. Schimbarea se va produce în noaptea de sâmbătă spre duminică, respectiv 24 spre 25 octombrie 2026, când ora 04:00 va deveni ora 03:00, transformând cea mai lungă zi din an într-una de 25 de ore. Această modificare […]

Citește mai mult...

Simona Bucura-Oprescu: „Avem Guvern! Să fie cu folos pentru România, să fie cu folos pentru Argeș!”

Imediat după instalarea Guvernului Luca Niculescu, Simona Bucura-Oprescu, deputat de Argeș al PSD și chestor al Camerei Deputaților, a transmis de la Palatul Parlamentului care sunt prioritățile imediate ale noului Executiv. „Avem guvern! Acum, la treabă! Rectificarea bugetară, elaborarea bugetului pentru 2027, susținerea economiei și stabilitate pentru fiecare român sunt priorități imediate! Să fie cu […]

Citește mai mult...

Ovidiu Puiu: Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării!

După mai bine de cinci luni de incertitudine și haos politic, România reintră pe calea normalității, afirmă senatorul PSD de Argeș Ovidiu Puiu! ”Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării! Lista de urgențe economice și sociale e lungă și e critică: rectificarea […]

Citește mai mult...