Poliţele RCA de la Euroins rămân valabile până la data de 7 decembrie 2023

Poliţele RCA de la Euroins rămân valabile până la data de 7 decembrie 2023

Contractele de asigurare emise de societatea Euroins Asigurare-Reasigurare rămân valabile, potrivit legii, până la data de 7 decembrie 2023, conform unei informări a Fondului de Garantare a Asiguraţilor.

Sunt aproximativ 1,8 milioane de șoferi care au încă RCA la compania falimentară.

„Având în vedere OUG 71/01.09.2023, aducem în atenţia asiguraţilor societăţii Euroins SA următoarele informaţii: Potrivit prevederilor ordonanţei de urgenţă mai sus menţionată: ‘Pentru poliţele de asigurare/reasigurare, încheiate de societăţile de asigurare/reasigurare aflate în procedură de insolvenţă în derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, termenele de încetare de drept de 90 de zile, respectiv de 150 de zile, prevăzute la art. 262 alin. (32) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014, cu modificările şi completările ulterioare, se prelungesc cu 90 de zile’. Astfel, contractele de asigurare emise de către societatea Euroins Asigurare-Reasigurare SA rămân valabile, potrivit legii, până la data de 7 decembrie 2023 pentru asigurări generale, respectiv 5 februarie 2024 – pentru asigurări de garanţii (Clasa 15). În perioada rămasă până la data menţionată, poliţele acoperă riscurile menţionate conform contractelor de asigurare”, a anunţat FGA.

În eventualitatea în care clienţi doresc să denunţe poliţele de asigurare, pot realiza acest lucru până la data de 7 decembrie 2023, inclusiv, pentru asigurări generale, respectiv 5 februarie 2024 – pentru asigurări de garanţii. Poliţele se denunţă la asigurătorul emitent – Euroins -, printr-o solicitare transmisă la adresa de email: reziliere@euroins.ro

Conform FGA, pot solicita restituirea diferenţei de primă doar asiguraţii care nu au daune avizate pe poliţele de asigurare (nu au fost deschide dosare de daună pe poliţele lor). Suma cuvenită reprezintă prima datorată de asigurătorul debitor, pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta ca urmare a încetării contractelor de asigurare. Diferenţa de primă va fi restituită de către FGA, pe baza unei Cereri de plată restituire primă-Anexa 9, disponibilă online, pe site-ul FGA, pe portalul dedicat: https://portal.fgaromania.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...

Primarul Valerică Spirea, alături de cei mai mici cetățeni ai comunei Poiana Lacului, la Târgul Toamnei

Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria Poiana Lacului, a organizat „Târgul Toamnei”, eveniment care a reunit elevi, profesori, părinți și invitați. Manifestarea a avut ca scop promovarea tradițiilor de toamnă, stimularea creativității și dezvoltarea spiritului antreprenorial în rândul copiilor. Prezent la eveniment, primarul comunei Poiana Lacului, Valerică Spirea, și-a exprimat bucuria […]

Citește mai mult...