Circuitul apei în natură, varianta vicelui CJ Argeș!

Vicepreședintele “cu cultura” al Consiliului Județean Argeș, Constantin Polexe, o comite din nou! De data aceasta Polexe a dat o declarație în stilu-i caracteristic la un eveniment organizat de SC Apă Canal 2000 SA la “muzeul de istorie”, cum îi place lui Polexe să spună în loc de Muzeul Județean, eveniment prilejuit de serbarea Zilei Mondiale a Apei. De la prezidiu, în fața a numeroși directori, reprezentanți ai administrației locale și a copiilor și profesorilor care au participat la un concurs de fotografii, Polexe a făcut teoria apei în natură. “Trebuie să respectați apa, ca apa să vă respecte mai târziu pe dumneavoastră! Aparent, apa pare multă, dar este o resursă limitată. Ne mai și inundă! Dar n-am ținut la această resursă mai valoroasă decât aurul sau petrolul”, a declarat Polexe, convins că s-a făcut înțeles de toată lumea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Felicitare Doru Dragu, primarul comunei Recea

Cu ocazia zilei Sfântului Dumitru, Primăria și Consiliul Local Recea, urează tuturor localnicilor care își sărbătoresc ziua numelui cele mai sincere gânduri de bine, multă sănătate și numai realizări. La mulți ani! Primarul comunei Recea – Doru Dragu

Citește mai mult...

Felicitare Georgel Burcea , primarul comunei Râca

Cele mai calde gânduri şi urări de sănătate, fericire, bucurii şi împliniri. Să fiți sănătoși și fericiți în fiecare moment al vieţii voastre. La mulţi ani,tuturor cetățenilor comunei ce poartă numele Sfântului Dumitru! Georgel Burcea, Primar comuna Râca

Citește mai mult...

Felicitare – Cornel Trîncă, primarul comunei Popești

Doresc să adresez urările mele cele mai calde tuturor celor care , cu prilejul sărbătorii Sfântului Dumitru, îşi aniversează ziua onomastică.Vă doresc să aveți parte de o aniversare plăcută în preajma familiei, sănătate şi împliniri sufleteşti! La mulţi ani! Cornel Trîncă, primarul comunei Popești

Citește mai mult...