Start, Liga Florilor! CS Dacia Mioveni 2012 întâlnește SCM Craiova în prima etapă

Handbalul Ligii Florilor revine la Sala Sporturilor Mioveni, în noua ediție de Campionat, una care se anunță extrem de disputată, dacă nu prin prisma ambițiilor declarate de cluburilor participante, cu siguranță prin valoarea jucătoarelor și tehnicienilor care au ales să se înfrunte în campionatul românesc de handbal feminin. Handbalul este sportul de echipă care aduce cele mai bune rezultate pentru România la nivel internațional.
Miercuri, 30 august, de la ora 17,00, Dacia Mioveni, reprezentanta Argeșului în competiție, întâlnește SCM Craiova. Promovată în Liga Florilor pentru campionatul 2020-2021, Dacia Mioveni a reușit să se mențină în selecta competiție a sportului românesc și în acest an are ca obiectiv clasarea peste locurile care duc la barajul de menținere. De cealaltă parte, SCM Craiova a anunțat că vizează în noul campionat locurile din vârful clasamentului, care duc în competițiile europene.
Dacia Mioveni menține tradiția tombolei cu premii pentru copiii și elevii care vin să susțină echipa de handbal a Mioveniului. Și de acestă dată, cei mai norocoși copii vor câștiga gadgeturi la modă sau marele premiu, o bijuterie ”Mingea de aur” oferită de Primera Jewelerry.
Intrare liberă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Felicitare – PSD Piteşti

Dorim să transmitem tuturor piteştenilor care astăzi îşi sărbătoresc ziua onomastică urările noastre de sănătate şi mult spor în tot ceea ce îşi propun să ducă la îndeplinire. Fie ca Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil să îi ocrotească pe toţi cei cărora le sunt patroni spirituali! La mulţi ani! Conducerea PSD Piteşti

Citește mai mult...

Dan Stroe, primarul comunei Bradu, mesaj pentru sărbătoririții de Sfinții Mihail și Gavril

În zi de mare sărbătoare a ortodoxiei, tuturor celor care poartă numele Sfinților Arhangheli Mihail si Gavriil le urez multă sănătate, fericire și multe bucurii în familie! Această zi să vă deschidă poarta unui viitor plin de succese și realizări, iar Sfântul al cărui nume îl purtați să vă ocrotească și să vă călăuzească mereu! […]

Citește mai mult...

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...