Micii producători de lapte, sprijiniți cu 11 milioane de euro de APIA

Crescătorii de vaci de lapte vor primi un sprijin financiar excepțional în valoare totală de 11 milioane euro, potrivit unei hotărâri adoptate de Guvern în ședința de astăzi. Este vorba despre acordarea de finanțare europeană, în valoare de 5,448 milioane euro din Fondul European de Garantare Agricolă FEGA, și de finanțare națională, în aceeași sumă, pentru micii fermieri, afectați de o criză severă în sectorul laptelui din cauza prelungirii embargoului impus Rusiei până la finele anului 2017 și a scăderii cererii de produse din partea Chinei. Actul normativ transpune Regulamentul delegat (UE) 2016/1.613 al Comisiei din 8 septembrie 2016 de prevedere a unor ajutoare de adaptare excepționale destinate producătorilor de lapte și fermierilor din alte sectoare de creștere a animalelor.De ajutorul financiar beneficiază producătorii care dețin un efectiv de vaci de minimum 3 și maximum 9 capete, inclusiv, identificate și înregistrate în Registrul Național al Exploatațiilor la data depunerii cererii și care, totodată, au livrat/vândut direct minimum 4 tone lapte în perioada 1 aprilie 2015 — 31 martie 2016. Suma cuvenită fiecărui producător de lapte se calculează de către A.P.I.A. prin împărțirea sumei totale la efectivul eligibil de vaci de lapte. Pentru obținerea ajutoarelor financiare, producătorii de lapte depun solicitările la centrul județean al APIA până la data de 2 mai 2017, inclusiv. Plățile se efectuează până la data de 30 iunie 2017. Directorul APIA Argeș, directorul Marius Stroescu, spune că pentru detalii suplimentare fermierii se pot adresa inclusiv birourilor unice și sediilor APIA din județ.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Mioveni: Bulevardul Dacia devine pietonal în fiecare duminică de vară

Mioveni: Bulevardul Dacia devine pietonal în fiecare duminică de vară Viceprimarul Ciprian Țurlea anunță reluarea uneia dintre cele mai apreciate inițiative urbane din Mioveni: „Duminici pietonale pe Bulevardul Dacia”. Pe tot parcursul verii – în iunie, iulie și august – în fiecare duminică, între orele 07:00 și 24:00, traficul auto va fi restricționat complet, iar […]

Citește mai mult...

Primarul Cristian Gentea a premiat cele mai bine gospodărite asociații de proprietari din Pitești

Primarul Cristian Gentea a premiat cele mai bine gospodărite asociații de proprietari din Pitești Cele mai curate și mai frumos amenajate asociații de proprietari din municipiul Pitești au fost premiate în cadrul ediției a XIV-a a concursului „Cea mai frumoasă și cea mai curată asociație de proprietari din municipiul Pitești”, eveniment devenit o tradiție în […]

Citește mai mult...

Deputatul Simona Bucura-Oprescu: Reforma asistenței sociale continuă prin noi măsuri pentru creșterea calității serviciilor

Deputatul Simona Bucura-Oprescu: Reforma asistenței sociale continuă prin noi măsuri pentru creșterea calității serviciilor Camera Deputaților a adoptat în această săptămână proiectul de lege pentru aprobarea OUG nr. 5/2025, un act normativ cu impact important asupra sistemului de asistență socială din România. Printre susținătorii proiectului s-a numărat și deputatul PSD de Argeș Simona Bucura-Oprescu, chestor […]

Citește mai mult...