Reținut și arestat preventiv pentru viol

În dimineața zilei de 16 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 cu privire la faptul că în noaptea precedentă, un bărbat de 69 de ani, din Poienarii de Muscel, ar fi pătruns fără drept în locuința unei femei și ar fi încercat să întrețină cu aceasta un act sexual, prin constrângere.

La fața locului s-au deplasat polițiștii Secției de Poliție Rurală Schitu Golești, împreună cu polițiștii Biroului de Investigații Criminale Câmpulung.

Din primele cercetări s-a stabilit că, în noaptea de 15 spre 16 august, pe fondul consumului de alcool, bărbatul în cauză ar fi pătruns în locuința femeii, și ar fi încercat să întrețină cu aceasta un act sexual, prin constrângere, săvârșind acte de natură sexuală, însă femeia s-a împotrivit și a reușit să îl îndepărteze.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu și viol, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung.

În urma căutărilor, bărbatul în cauză a fost depistat de polițiști și condus la sediul poliției, unde, după administrarea probatoriului, a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.

În cursul zilei de astăzi, 17 august, bărbatul a fost prezentat de procurori în fața instanței competente, cu propunere de arestare preventivă, iar Judecătoria Câmpulung a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Consilierul USR Ștefan Roland-Oliver, criticat de cetățeni pentru modul în care a condus ședința Consiliului Local Mioveni

Modul în care consilierul local USR Ștefan Roland-Oliver a condus ședința ordinară a Consiliului Local Mioveni de joi, 15 octombrie 2026, a stârnit un val de comentarii critice în mediul online. Mai multe persoane care au urmărit transmisia în direct și-au exprimat nemulțumirea față de prestația președintelui de ședință, reproșându-i maniera de coordonare a dezbaterilor […]

Citește mai mult...

Liberalul Alin Călinescu a propus o stație de epurare la BEMO, fără să știe că există deja una. Nicolae Tudose l-a lămurit

Consilierul local PNL Alin Călinescu, președintele organizației liberale din Mioveni, a venit cu o propunere insuficient documentată în ședința Consiliului Local de joi, 15 octombrie 2026. În timpul dezbaterilor privind serviciile de apă și canalizare, acesta a sugerat construirea unei stații de epurare în zona BEMO, invocând inclusiv posibilitatea accesării fondurilor europene. „Poate luați în […]

Citește mai mult...

Dr. Ștefan Costin: „Diabetul nu doare, dar poate provoca numeroase complicații”

Dr. Ștefan Costin, medic diabetolog și director medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, a atras atenția asupra creșterii numărului de pacienți diagnosticați cu diabet zaharat și asupra importanței depistării precoce a bolii, în cadrul campaniei naționale „Sănătatea nu are vârstă”, desfășurată joi, 15 octombrie 2026, la Pitești. Evenimentul, organizat la inițiativa Asociației Institutul Român […]

Citește mai mult...