Blocarea accesului la platformele de colectare a deşeurilor se sancţionează!

Pentru desfășurarea activității de colectare a deșeurilor în condiții optime, solicităm conducătorilor auto să nu blocheze platformele de colectare prin oprirea, staționarea sau parcarea vehiculelor în fața acestora și să asigure accesul autogunoierelor la spațiile de depozitare.
Blocarea accesului la platformele de colectare presupune neridicarea, conform graficelor stabilite, a deșeurilor, iar acest lucru afectează atât activitatea echipajelor de colectare (decalarea graficelor), cât și gradul de umplere a containerelor din platformele unde accesul este blocat.
❗️În conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 60/2016 privind stabilirea, constatarea şi sancţionarea unor contravenţii, ocuparea domeniului public prin oprirea, staţionarea şi parcarea vehiculelor în zona de depozitare a resturilor menajere special amenajate, precum şi blocarea ghenelor de gunoi se sancţionează cu amendă de la 500 la 1000 lei. Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se face de către poliţiştii locali din cadrul Poliţiei Locale Piteşti.
ℹ️ ,,Membrii comunităţilor locale, persoane fizice sau juridice, au, în calitatea lor de utilizatori ai serviciului de salubrizare, obligaţia de a asigura accesul utilajelor de colectare a deşeurilor la punctele de colectare.” – Legea serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006.
🤝Pentru un Pitești curat este nevoie de muncă în echipă!
👉Pentru orice informații suplimentare sau sesizări, adresați-vă operatorului la următoarele contacte: dispecerat: 0248/636535, tel: 0248/636886, fax: 0248/215308, e-mail: salubritate@gmail.com.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ovidiu Puiu: Cele mai bune soluții se nasc din căutarea numitorului comun și nu din confruntare sau ideologii oarbe!

Senatorul PSD de Argeș Ovidiu Puiu a participat la întâlnirea dintre reprezentanții administrației publice și ai mediului de afaceri din județul Argeș și Natalia Intotero, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor. “Sunt multe probleme fierbinți care stau la intersecția dintre dezvoltare și mediu și pentru care găsirea punctului de echilibru a devenit urgență majoră. Astfel, pe […]

Citește mai mult...

Filarmonica Pitești, parte dintr-un eveniment dedicat excelenței muzicale!

Filarmonica Pitești, parte dintr-un eveniment dedicat excelenței muzicale! În 30–31 octombrie, județul Argeș găzduiește cea de-a XI-a ediție a Festivalului-Concurs Național „Premiile Muzicale Dinu Lipatti”, dedicat tinerelor talente și memoriei marelui pianist român. Pe 30 octombrie, Filarmonica Pitești găzduiește probele de concurs. Anul acesta, omagiul adus lui Dinu Lipatti a depășit granițele țării, evenimente dedicate […]

Citește mai mult...

Zi plină de baschet și surprize la Pitești Arena. Mâine este despre FC Argeș Basketball!

Zi plină de baschet și surprize la Pitești Arena. Mâine este despre FC Argeș Basketball! Sâmbătă, în seara de Halloween, echipa de baschet a orașului nostru joacă un meci cu o miză uriașă în Liga Națională BCR. Alb-violeții înfruntă liderul la zi al clasamentului, CSO Voluntari, într-o partidă care va începe la ora 18:00, la […]

Citește mai mult...