Câmpulung: Complex de Servicii Sociale

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (D.G.A.S.P.C) Argeş are în derulare Proiectul ”Complex de Servicii Sociale, Mun. Câmpulung Judeţul Argeş”, finanțat din fonduri europene.

 Președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, vicepreședintele Marius Nicolaescu, împreună cu Tatiana Eftime, directorul general al Direcției Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş, au mers pe șantierul de la Câmpulung pentru a vedea care este stadiul lucrărilor.

“Aici sunt în construcție două (2) case de tip familial (CTF),  cu o capacitate de 12 locuri/CTF, pentru 24 de copii din centrul de rezidențial din cadrul Complexului de Servicii pentru Copii în Dificultate Câmpulung și un centru de zi, cu o capacitate de 50 de locuri. Valoarea totală a proiectului este de 6.000.438,38 lei cu TVA, cofinanțarea de 2% fiind asigurată de Consiliul Județean Argeș. Termenul de finalizare a lucrărilor este 31 decembrie 2023. Pe toate șantierele pe care unde am fost, și nu sunt puține, le-am cerut același lucru constructorilor, să respecte calitatea lucrărilor și termenele de finalizare” – Ion Mînzînă, președinte CJ Argeș.

“În ceea ce privește stadiul lucrărilor, structura de rezistență este realizată într-un procent de 100% și într-un procent de 40% pe partea de arhitectură. Conform dirigintelui de șantier, urmează a se turna șarpanta, să se facă izolarea exterioară a clădirilor, după care se va trece la lucrările de interior” – Marius Nicolaescu – vicepreședinte CJ Argeș.

“O casă nouă pentru copii de la CSCD Câmpulung. Noile servicii sociale, de tip case de tip familial, rezultate după finalizarea proiectului vor fi integrate în comunitate și vor asigura un mediu cât mai apropriat de cel familial, cu un climat socio-afectiv, adecvat formării personalității copiilor/tinerilor. Implementarea proiectului propus, prin activitățile incluse, va conduce la dezvoltarea unor servicii alternative bazate pe familie și pe îngrijirea în cadrul comunității, precum și a unor servicii de zi de prevenire a separării copilului de familie. În ceea ce privește funcționarea vom asigura servicii de cea mai bună calitate prin specialiștii pe care îi avem în Centrul de Zi” – Tatiana Eftime, director general DGASPC Argeș.

Serviciile sociale care vor fi furnizate în cadrul infrastructurii create, după finalizarea implementării proiectului, sunt:

ü  în casele de tip familial: cazare și asigurarea hranei, consiliere socială, educație, activități recreative, socializare, activități culturale și sportive, asistență pentru sănătate, consiliere privind reintegrarea familială și comunitară, dezvoltarea abilităților de viață independentă, sprijin pentru integrare în muncă;

ü  în centru de zi: Scopul centrului de zi este de a asigura copiilor din comunitate, aflați în situație de risc de separare de părinți pe timpul zilei servicii, precum: consiliere psihosocială și suport emoțional, educație nonformală, informală și dezvoltare timpurie, suport pentru dezvoltarea abilităților de viață independență, recreere și socializare, integrare/reintegrarea familială și comunitară, consiliere juridică, după caz, conștientizarea și sensibilizare a populației, orientarea vocațională, asistenta pentru sănătate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Gentea: Suntem foarte mulțumiți de modul în care se lucrează la podul de peste Râul Doamnei!

Cristian Gentea, așa cum ne-a obișnuit, vizitează personal șantierele din Pitești. Astăzi, a fost la podul de peste Râul Doamnei. Primarul a declarat că este mulțumit de cum decurg lucrările și a lăudat șeful de șantier, o femeie.  „Suntem foarte mulțumiți de modul în care se lucrează la podul de peste Râul Doamnei! Constructorul face […]

Citește mai mult...

Valerică Spirea , primarul comunei Poiana Lacului, mesaj pentru sărbătoririți de Sfinții Mihail și Gavril

Primarul comunei Poiana Lacului Valerică Spirea, a transmis un mesaj de felicitare locuitorilor comunei care poartă numele Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, precum și derivațiile acestora. „Urez cetăţenilor comunei Poiana Lacului care poartă numele Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil, precum şi derivaţiilor acestor nume, să le dea Domnul sănătate, judecată înţeleaptă, viaţă lungă pământească şi […]

Citește mai mult...

Felicitare – Nicolae Pană, primarul comunei Coșești

Cele mai calde gânduri şi urări de sănătate, fericire, bucurii şi împliniri. Să fiți sănătoși și fericiți în fiecare moment al vieţii voastre. La mulţi ani,tuturor cetățenilor comunei ce poartă numele Sfânților Mihail și Gavriil! Nicolae Pană, primarul comunei Coșești

Citește mai mult...