Primăriile se vor putea împrumuta din Trezorerie pentru cofinanțarea proiectelor

Unitățile administrativ-teritoriale pot solicita, în cursul anului 2017, contractarea de împrumuturi cu dobândă din venituri din privatizare, înregistrate în contul curent general al Trezoreriei statului, în limita sumei de 500 de milioane de lei. Sumele vor putea fi folosite pentru asigurarea prefinanțării/cofinanțării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile din perioada 2014-2020, potrivit unei Ordonanțe de Urgență adoptate de Executiv, la propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene. Dobânda la care se vor putea împrumuta este ROBOR la 3 luni plus o marjă de 3,5 puncte procentuale, care rămâne fixă pe toată perioada de derulare a împrumutului. Perioada de rambursare este de până la 20 de ani, cu posibilitatea rambursării anticipate. Măsura a fost luată pentru a sprijini  autoritățile administrației publice locale să deblocheze proiecte finanțate din fonduri externe nerambursabile. În prezent, mai multe proiecte derulate de autoritățile locale înregistrează întârzieri sau chiar se află în blocaj, ca urmare a lipsei de resurse financiare în bugetele locale care să asigure cota de 2% cofinanțare proprie. Nefinalizarea proiectelor poate duce la restituirea către Comisia Europeană a sumelor deja decontate în cadrul proiectelor. Întrucât vizează cofinanțarea proiectelor europene, împrumuturile nu intră în calculul plafonului prevăzut de  Legea nr. 5/2017 drept limită maximă până la care se pot împrumuta unitățile/subdiviziunile administrativ- teritoriale în cursul anului 2017. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Două ședințe extraordinare ale Consiliului Local Mioveni în această săptămână

Consiliul Local Mioveni se va întruni în două ședințe publice extraordinare, programate pentru luni, 26 octombrie, și marți, 27 octombrie 2026, ambele începând cu ora 11:00. Ședințele se vor desfășura online, prin intermediul unei platforme de videoconferință. Luni, 26 octombrie, pe ordinea de zi sunt înscrise trei proiecte de hotărâre care vizează: -Numirea provizorie a […]

Citește mai mult...

Folk bun, la TRIVALE FEST 2026

Folk bun, la TRIVALE FEST 2026 Ediția aniversară, a X-a a Festivalului Național de Muzică Folk TRIVALE FEST, care s-a desfășurat sâmbătă, 24 octombrie, în sala de concerte a Filarmonicii Pitești, a stat sub semnul muzicii de calitate, pe gustul iubitorilor genului. Evenimentul, prezentat la superlativ de Cristi Dumitrașcu, folkist, cantautor și redactor muzical, s-a […]

Citește mai mult...

Alina Gorghiu, făcută praf: ”Folosește acest discurs feminist ipocrit exclusiv pentru capital electoral”

Ștefăniță Radu, colonel (r) de informații, profesor, doctor în Istorie Contemporană a Estului și editorialist al Ziarului de Iași, o critică pe Alina Gorghiu, fost ministru al Justiției, deputat PNL și președinte PNL Argeș, pe care o acuză că nu ar avea aceeași atitudine publică în toate cazurile privind presupuse abuzuri asupra femeilor. Într-o postare, […]

Citește mai mult...