Ministrul Muncii, întâlnire cu o delegație a Băncii Mondiale

Ministrul Muncii, deputatul PSD de Argeș, Simona Bucura Oprescu a luat parte la o întâlnire cu o delegație a Băncii Mondiale.

„Am avut astăzi o întâlnire constructivă cu o delegație a Băncii Mondiale condusă de către Anna Akhalkatsi – Country Manager România, temele de discuție fiind pensiile, salarizarea în sistemul bugetar și protecția socială.

Am făcut o radiografie a momentului și am discutat aplicat despre ce avem de făcut pentru a ne atinge obiectivele care, în principal, vizează reformele în cele trei domenii amintite mai sus.

Legea pensiilor reprezintă o prioritate. Reafirm că pachetul de pensii de serviciu/pensii din sistemul public va fi gata în timp util pentru ca România să transmită cererea de plată 3 din PNRR.

Salarizarea în domeniul public este un alt subiect important, preocuparea mea principală fiind aceea de a asigura în primul rând echitate. Pe legea salarizării există deja trei variante de lucru, iar Banca Mondială face estimări de impact bugetar. La final, toate cele trei variante vor fi prezentate Coaliției și Comisiei Europene pentru o decizie în consecință.

Nu în ultimul rând, am abordat teme legate de protecția socială și am subliniat o dată în plus că lucrăm la o reformă a sistemului pentru a oferi o protecție reală și eficientă persoanelor vulnerabile. O urgență a momentului o reprezintă un nou sistem de avizare-verificare în teren a centrelor sociale”, transmite Simona Bucura Oprescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung”

Dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung” Primăria Municipiului Pitești organizează joi, 22 octombrie 2026, la ora 15:30, o ședință de dezbatere publică având ca obiect consultarea și informarea publicului cu privire la propunerile documentației Planului Urbanistic Zonal (P.U.Z.) „Zona Calea Câmpulung”, elaborată pentru terenurile situate în cartierul Calea Câmpulung. Dezbaterea va avea […]

Citește mai mult...

4,26% – rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM Argeș în luna septembrie 2026

La sfârșitul lunii septembrie, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Argeș erau înregistrați 9.770 șomeri (din care 4.844 femei), rata șomajului fiind de 4,26%. Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost 4,30%, în această lună acest indicator a înregistrat o ușoară scădere cu 0,04 p.p.. Din totalul de 9.770 persoane […]

Citește mai mult...

Cristian Gentea, mesaj de Sfânta Parascheva: „La mulți ani binecuvântați!”

Cristian Gentea, mesaj de Sfânta Parascheva: „La mulți ani binecuvântați!” Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a transmis un mesaj cu ocazia sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, celebrată pe 14 octombrie de credincioșii ortodocși. Edilul le-a urat tuturor celor care își sărbătoresc onomastica multă sănătate, bucurii și oameni dragi alături, exprimându-și speranța că această zi va aduce […]

Citește mai mult...