În această seară a avut loc sedinţa ordinară a Consiliului Local al oraşului Mioveni, unde cel mai important punct de pe ordinea de zi a fost proiectul de buget pentru anul în curs.
Sedinţa a durat aproximativ trei ore, iar proiectul de buget a fost, din nou, prezentat de către primarul Ion Georgescu şi viceprimarul Aurel Costache.
Anul acesta, oraşul Mioveni va avea un buget la valoarea realizărilor din anul 2016, adică de 148.586,30 de mii de lei, echivalentul a 32.902.554 de euro.
La eveniment au fost prezenţi angajaţi ai instituţiei, directori ai societăţilor din subordinea Consiliului Local, reprezentanti ai mass-media, parlamentarii Simona Bucura Oprescu şi Nicolae Velcea, dar şi prefectul Emilian Dragnea.
Amintim că proiectul de buget a făcut obiectul unui număr de cinci dezbateri publice, la care locuitorii Mioveniului au venit cu propuneri și sugestii.
Mioveni: Bulevardul Dacia devine pietonal în fiecare duminică de vară Viceprimarul Ciprian Țurlea anunță reluarea uneia dintre cele mai apreciate inițiative urbane din Mioveni: „Duminici pietonale pe Bulevardul Dacia”. Pe tot parcursul verii – în iunie, iulie și august – în fiecare duminică, între orele 07:00 și 24:00, traficul auto va fi restricționat complet, iar […]
Primarul Cristian Gentea a premiat cele mai bine gospodărite asociații de proprietari din Pitești Cele mai curate și mai frumos amenajate asociații de proprietari din municipiul Pitești au fost premiate în cadrul ediției a XIV-a a concursului „Cea mai frumoasă și cea mai curată asociație de proprietari din municipiul Pitești”, eveniment devenit o tradiție în […]
Deputatul Simona Bucura-Oprescu: Reforma asistenței sociale continuă prin noi măsuri pentru creșterea calității serviciilor Camera Deputaților a adoptat în această săptămână proiectul de lege pentru aprobarea OUG nr. 5/2025, un act normativ cu impact important asupra sistemului de asistență socială din România. Printre susținătorii proiectului s-a numărat și deputatul PSD de Argeș Simona Bucura-Oprescu, chestor […]