Simona Bucura Oprescu, mesaj la 114 ani de la nașterea lui Constantin Noica

Deputatul PSD de Ageș Simona Bucura Oprescu, președinte al Comisiei pentru Administrație Publică din cadrul Camerei Deputaților transmite un mesaj special cu prilejul împlinirii a 114 de la nașterea lui Constantin Noica.

„Se împlinesc astăzi 114 ani de la nașterea unuia dintre cei mai mari filosofi, publiciști și scriitori ai României, Constantin Noica.
Constantin Noica a rămas în istoria și conștiința românilor prin monumentala sa creație de o valoare fără egal. În profunzimea sa, opera lui Noica este o pledoarie pentru pietate, iubire și puterea rațională a omului.

Noica este legat de Muscel și de Argeș și prin „Manuscrisele de la Câmpulung” care cuprind reflecții despre țărănime și burghezie, scrise în perioada 1951-1953.

Anul acesta se împlinesc 65 de ani de când filosoful Constantin Noica și-a încheiat perioada în care a avut domiciliu forțat la Câmpulung Muscel pentru o perioadă de aproape 10 ani. Acesta a locuit pe strada Cuza Vodă, din Vișoiul Vechi, sub Crețișoara, și în Vila Luca, tot în Vișoi, pe drumul spre Brașov.

Nu i-a fost ușor: „Trăiam din meditații cu 5 lei ora. Am predat de toate, până și săritura în lungime unei candidate la ICF.”. După cum a mărturisit, perioada de ședere la Câmpulung i-a adus „cinci ani de delir cultural” împreună cu Alecu Paleologu și Mihai Banu.

Tot la Câmpulung s-au născut opere fundamentale ale lui Noica („Despărțirea de Goethe”, „Povestiri despre Hegel”) și ideile de bază care vor forma viitorul „Tratat de ontologie”.

La Câmpulung a cunoscut-o și pe a doua soție a sa, Mariana Nicolaide.

𝗡𝗼𝗶𝗰𝗮 𝗿ămâne 𝗡𝗼𝗶𝗰𝗮, 𝗶𝗮𝗿 „𝗠𝗮𝗻𝘂𝘀𝗰𝗿𝗶𝘀𝗲𝗹𝗲 𝗱𝗲 𝗹𝗮 𝗖â𝗺𝗽𝘂𝗹𝘂𝗻𝗴” 𝗿ămân „𝗠𝗮𝗻𝘂𝘀𝗰𝗿𝗶𝘀𝗲𝗹𝗲 𝗱𝗲 𝗹𝗮 𝗖â𝗺𝗽𝘂𝗹𝘂𝗻𝗴”!”, a transmis deputatul Simona Bucura Oprescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Târguri de toamnă la școlile, grădinițele și creșa din Bradu

Copiii, cadrele didactice și părinții din Bradu au pregătit miercuri, 21 octombrie 2026, târguri de toamnă cu produse tradiționale, fructe, legume și decorațiuni specifice anotimpului. Evenimentele au avut loc la Școala Primară „Mihai Eminescu”, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, Creșa Bradu și grădinițele „Scufița Roșie” din Bradu și Geamăna. La activități a participat și primarul comunei, […]

Citește mai mult...

CINCI TINERI DIN ARGEȘ, ARGINT MONDIAL PENTRU ROMÂNIA!

Elevii Colegiului Național „Ion C. Brătianu” din Pitești au obținut o distincție de top la FIRST Global Challenge 2026. Au plecat din Pitești, au concurat cu echipe din peste 190 de țări și s-au întors cu medalia de argint! Povestea celor cinci elevi de la Colegiul Național „Ion C. Brătianu” demonstrează că talentul, creativitatea și […]

Citește mai mult...

Cristian Gentea a vizitat fabrica Caroli Foods Group din Pitești

Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a vizitat fabrica Caroli Foods Group din Pitești, la invitația reprezentanților companiei. Cu această ocazie, edilul a aflat mai multe despre activitatea fabricii și despre procesele de producție. Un aspect prezentat în cadrul vizitei a fost utilizarea energiei solare, asigurată prin intermediul propriului parc fotovoltaic al companiei. Cristian Gentea a […]

Citește mai mult...