Ștefan cel Mare: Starețul Casian de la Mănăstirea Glavacioc, condus pe ultimul drum

Astăzi a fost condus pe ultimul drum mult părintele protosinghel Casian Crețu, starețul Mănăstirii Glavacioc din comuna Ștefan cel Mare, județul Argeș.

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic Argeșeanul, împreună cu un sobor de clerici au fost cei care au oficiat slujba de înmormântare.

La slujbă au fost prezenți și deputatul Nicolae Pavelescu, vicepreședintele CJ Argeș Adrian Bughiu, primarii Ion Parpală (Ștefan cel Mare), Petre Funie (Slobozia), Constantin Alexandru (Negrași), dar și consilieri județeni și locali.

Numeroase persoane din localitate și din afara acesteia au fost prezente la slujbă.

Starețul a plecat spre lumină pe data de 3 iulie, aflându-se internat la Institutul Clinic Fundeni din București pentru tratament.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

O nouă creșă va fi construită pe strada Părăști din Mioveni

Consiliul Local Mioveni a aprobat, prin HCL nr. 103 din 21 mai 2026, indicatorii tehnico-economici actualizați pentru obiectivul de investiții „Înființare creșă orășenească în orașul Mioveni, str. Părăști, județul Argeș”, un proiect care va contribui la extinderea infrastructurii educaționale destinate copiilor de vârstă antepreșcolară. Noua creșă va avea o capacitate de aproximativ 80 de copii […]

Citește mai mult...

Reținut de polițiștii din Mioveni pentru amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice

Reținut de polițiștii din Mioveni pentru amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice În ziua de 15 iunie a.c., în jurul orei 15:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mioveni au fost sesizați de către angajata unui local din Mioveni cu privire la faptul că un bărbat ar fi amenințat cu acte de violență persoane aflate […]

Citește mai mult...

O nouă ședință a Consiliului Local Mioveni

O nouă ședință a Consiliului Local Mioveni Joi, 18 iunie 2026, începând cu ora 17:00, la sediul Primăriei orașului Mioveni, va avea loc ședința publică ordinară a Consiliului Local. Pe ordinea de zi sunt înscrise 12 proiecte de hotărâre care vizează buna funcționare a administrației publice locale și dezvoltarea orașului. Printre acestea se regăsesc: aprobarea […]

Citește mai mult...