DEBUTUL ÎN CARIERĂ AL POLIȚIȘTILOR ARGEȘENI, SUB OCHII SPECIALIȘTILOR ÎN PREGĂTIREA PROFESIONALĂ

DEBUTUL ÎN CARIERĂ AL POLIȚIȘTILOR ARGEȘENI, SUB OCHII SPECIALIȘTILOR ÎN PREGĂTIREA PROFESIONALĂ

Pregătirea profesională a polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș continuă, iar de aceasta dată în prima linie sunt agenții de poliție încadrați recent, din sursă externă.

Săptămâna trecută s-a încheiat stagiul de pregătire profesională, organizat pe parcursul a două săptămâni, în cadrul căruia, cinci polițiști, ce urmează să întărească rândurile poliției argeșene, au urmat un modul de instruire în domeniul tragerii cu armamentul din dotare, ca parte integrantă a cursului pentru inițierea în carieră.

Sub coordonarea instructorului de tragere din cadrul Biroului Pregatire Profesională Argeș, polițiștii aflați la început de carieră au completat cunoștințele teoretice prin îmbinarea cu noi cunoștințe practice, prin exerciții variate, cu scopul dezvoltării deprinderilor necesare pentru a acționa eficient, în situații simulate pe baza unor scenarii concepute de specialiștii instructori.

Programul de instruire a îmbinat elementele de teorie cu aplicații, simulări și sedințe de tragere cu muniție reală. Sub îndrumarea polițiștilor din cadrul Biroului Pregatire Profesională Argeș, cursanții s-au familiarizat cu condițiile reale de tragere, totodată fiind formate deprinderi pentru mânuirea corectă a armamentului, rezolvarea incidentelor de tragere, precum şi asigurarea cunoaşterii şi respectării regulilor de siguranţă, astfel încât la final, participanții să dovedească siguranță și control în manipularea armamentului, în condiții de legalitate.

¬Pregătirea inițială și continuă a tuturor polițiștilor este parte a demersurilor instituționale de formare a unor polițiști profesioniști şi capabili să răspundă în mod adecvat provocărilor existente în mediul operativ, astfel încât, în cadrul activităților de serviciu desfășurate, să intervină prompt, conform prevederilor legale, pentru siguranța comunității.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Filarmonica Pitești, parte dintr-un eveniment dedicat excelenței muzicale!

Filarmonica Pitești, parte dintr-un eveniment dedicat excelenței muzicale! În 30–31 octombrie, județul Argeș găzduiește cea de-a XI-a ediție a Festivalului-Concurs Național „Premiile Muzicale Dinu Lipatti”, dedicat tinerelor talente și memoriei marelui pianist român. Pe 30 octombrie, Filarmonica Pitești găzduiește probele de concurs. Anul acesta, omagiul adus lui Dinu Lipatti a depășit granițele țării, evenimente dedicate […]

Citește mai mult...

Zi plină de baschet și surprize la Pitești Arena. Mâine este despre FC Argeș Basketball!

Zi plină de baschet și surprize la Pitești Arena. Mâine este despre FC Argeș Basketball! Sâmbătă, în seara de Halloween, echipa de baschet a orașului nostru joacă un meci cu o miză uriașă în Liga Națională BCR. Alb-violeții înfruntă liderul la zi al clasamentului, CSO Voluntari, într-o partidă care va începe la ora 18:00, la […]

Citește mai mult...

Cum se colectează deșeurile în Mioveni, în luna noiembrie 2026. Calendarul pe cartiere și tipuri de deșeuri

Cum se colectează deșeurile în Mioveni, în luna noiembrie 2026. Calendarul pe cartiere și tipuri de deșeuri S.C. Salubris S.A. Mioveni a publicat programul de colectare a deșeurilor pentru luna noiembrie 2026. Graficul stabilește zilele în care vor fi ridicate deșeurile menajere, biodegradabile și reciclabile, în funcție de fiecare zonă a orașului. Colectarea deșeurilor menajere […]

Citește mai mult...