Polițiștii cu credite semnate înainte de decembrie 2018 nu pot primi bani pentru plata ratelor la casă

Polițiștii cu credite semnate înainte de decembrie 2018 nu pot primi bani pentru plata ratelor la casă

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a stabilit că polițiștii care au încheiat contracte de credit ipotecar ori imobiliar înainte de 9 decembrie 2018 nu au dreptul la compensaţia lunară ce poate fi folosită pentru plata ratelor de credit.

Decizia ICCJ va deveni obligatorie de la publicarea ei în Monitorul Oficial.

Mai exact, Decizia nr. 12, ICCJ a stabilit că “dreptul la compensaţia lunară pentru chirie, pentru plata ratelor de credit, nu poate fi recunoscut poliţiştilor care au încheiat contracte de credit ipotecar/ imobiliar anterior intrării în vigoare a Legii nr. 288/2018”.

Legea nr. 288/2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative, prin care a fost introdus un nou mod de recompensare financiară a militarilor și polițiștilor, a intrat în vigoare pe 9 decembrie 2018.

Astfel, polițiștii cu contracte de credit ipotecar ori imobiliar încheiate înainte de această dată nu pot beneficia de bani pentru plata ratelor la creditele pentru casă, potrivit ICCJ.

Modificările aduse acum aproape cinci ani, prin Legea 288/2018, au vizat introducerea în Legea 360/2002 privind Statutul polițistului a unui mecanism de recompensare a polițiștilor. Mai precis, s-a stabilit atunci că “polițistul care îndeplinește condițiile de acordare a compensației lunare pentru chirie (…) și care contractează un credit ipotecar/ imobiliar destinat achiziționării unei locuințe beneficiază de compensația lunară pentru chirie, pe o perioadă ce nu poate depăși durata de derulare a creditului respectiv, pentru plata ratei sau a unei fracțiuni din rata aferentă creditului”.

În astfel de situații, compensația lunară pentru chirie poate fi de până la 50% din salariul lunar, dar nu poate depăși rata lunară plătită pentru creditul ipotecar/ imobiliar.

După cum spuneam, măsura introdusă prin Legea 288/2018 se aplică și militarilor, dar, în schimb, decizia de azi a ICCJ nu-i vizează și pe aceștia, ci doar pe polițiști.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ovidiu Puiu: Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării!

După mai bine de cinci luni de incertitudine și haos politic, România reintră pe calea normalității, afirmă senatorul PSD de Argeș Ovidiu Puiu! ”Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării! Lista de urgențe economice și sociale e lungă și e critică: rectificarea […]

Citește mai mult...

Guvernul Luca Niculescu a trecut de Parlament – 280 de voturi „pentru”

Guvernul condus de Luca Niculescu a primit marți votul de încredere al Parlamentului, punând capăt celei mai lungi crize guvernamentale traversate de România după 1989. Cabinetul a obținut 280 de voturi, mai mult decât necesar pentru învestire. Premierul interimar Ilie Bolojan a ieșit din sală. Luca Niculescu reușește astfel ceea ce doi dintre premierii desemnați […]

Citește mai mult...

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții Primarul Cristian Gentea a mers astăzi pe patru șantiere din Pitești, pentru a verifica evoluția lucrărilor la obiective importante pentru oraș. Viitoarea seră municipală se apropie de finalizare, reabilitarea mai multor unități de învățământ avansează, iar la Colegiul Economic „Maria Teiuleanu” […]

Citește mai mult...