Dublarea perioadei în care se pot aplica măsurile dispuse, în cazul violenței domestice, prin ordinul de protecție, aproape de votul decisiv

Dublarea perioadei în care se pot aplica măsurile dispuse, în cazul violenței domestice, prin ordinul de protecție, aproape de votul decisiv

Obligațiile sau interdicțiile ce se stabilesc pentru agresor, în cazurile de violență domestică, prin ordinul de protecție s-ar putea aplica pe o perioadă dublă față de cea din prezent, respectiv de 12 luni, după ce o propunere legislativă adoptată deja la Senat și care a primit recent raport favorabil la Camera Deputaților va ajunge să se aplice.

Mai precis, proiectul de lege, ce va ajunge la votul decisiv al deputaților cu propunere de adoptare, va modifica mai multe prevederi ale Legii 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice.

Potrivit documentului, “durata măsurilor dispuse prin ordinul de protecție se stabilește de judecător, fără a putea depăși 12 luni de la data emiterii ordinului”. În prezent, legislația stabilește o durată de doar șase luni.

Apoi, dacă hotărârea nu cuprinde nicio mențiune privind durata măsurilor dispuse, acestea vor produce efecte pentru o perioadă de 12 luni de la data emiterii ordinului, mai stabilește viitoarea lege. Termenul actual este tot de șase luni.

“Modificarea ar implica tot aprecierea judecătorului în ceea ce privește durata exactă, având însă posibilitatea să dispună instituirea măsurilor necesare și pentru o perioadă mai mare de șase luni și maximum 12 luni”, după cum subliniază inițiatorii măsurii.

În cazul violenței din partea unui membru al familiei, persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol poate solicita instanței ca, pentru a înlătura starea existentă de pericol, să emită un ordin de protecție prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele obligații sau interdicții:

evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor, în locuința familiei;
limitarea dreptului de folosință al agresorului numai asupra unei părți a locuinței comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;
cazarea/ plasarea victimei, cu acordul acesteia, și, după caz, a copiilor, într-un centru de asistență;
obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de membrii familiei acesteia ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate;
interdicția pentru agresor de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic;
obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere;
interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima;
obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute;
încredințarea copiilor minori sau stabilirea reședinței acestora.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poliția Locală Pitești continuă controalele pentru depozitarea ilegală a deșeurilor. Trei persoane sancționate astăzi

Poliția Locală Pitești continuă controalele pentru depozitarea ilegală a deșeurilor. Trei persoane sancționate astăzi Polițiștii locali din cadrul Serviciului Control – Protecția Mediului al Poliției Locale Pitești au desfășurat astăzi noi acțiuni de verificare pe domeniul public, pentru a preveni depozitarea deșeurilor în afara spațiilor special amenajate. În urma controalelor, au fost constatate mai multe […]

Citește mai mult...

Primarul Gheorghe Stancu de la Bascov dă de pământ cu fițuica lui Adrian Ștefănoiu

Primarul comunei Bascov, Gheorghe Stancu, reacționează dur după informațiile apărute în publicația semnal-ag.ro, o fițuică făcută pe picior de Adrian Ștefănoiu după ce a dat bir cu fugiții de la PSD la PNL. Gheorghe Stancu susține că acestea nu corespund realității. Edilul solicită public drept la replică și rectificarea materialului, avertizând că, în cazul unui […]

Citește mai mult...

398 de copii din Mioveni încep școala cu ghiozdane și rechizite oferite gratuit

398 de copii din Mioveni încep școala cu ghiozdane și rechizite oferite gratuit 398 de copii înscriși în clasa pregătitoare la unitățile de învățământ din Mioveni vor primi gratuit, la începutul anului școlar 2026-2027, câte un ghiozdan complet echipat cu rechizite școlare. Programul „Primul meu ghiozdan” continuă și în acest an, după ce proiectul a […]

Citește mai mult...