Nicolae Georgescu: „Îmbunătăţirea calităţii și eficienţei asistenţei spitalicești de urgenţă”

Nicolae Georgescu, deputat PSD de Argeș vorbește despre programul național de investiții pentru consolidarea spitalelor. Investițiile prin acest program vor fi asigurate de Ministerul Dezvoltării și derulate de autoritățile administrației publice locale și centrale, în subordinea cărora funcționează spitale și unități publice sanitare.

„Îmbunătăţirea calităţii și eficienţei asistenţei spitalicești de urgenţă” este un obiectiv asumat de PSD atunci când a intrat la guvernare. Începând cu acest an, în toată țara, vom avea șantiere mari, finanțate cu sume semnificative de bani, pentru a reduce inegalităţile în materie de sănătate.
În data de 12 iunie, încep lucrările la centrul pentru mari arși de la Timișoara, ordinul de începere a construcției noului corp de clădire ce va aparține de Spitalul Clinic Județean de Urgență ,,Pius Brînzeu” fiind semnat deja.
Totodată, proiectele celor trei spitale regionale, Iași, Craiova și Cluj, se apropie de lansarea construcției propriu-zise, care va fi finanțată cu fonduri europene.
De asemenea, la finalul săptămânii trecute a fost adoptat Programul național de investiții pentru consolidarea spitalelor. Investițiile prin acest program vor fi asigurate de Ministerul Dezvoltării și derulate de autoritățile administrației publice locale și centrale, în subordinea cărora funcționează spitale și unități publice sanitare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Vernisaj IconArT 2026, în Piața Primăriei Pitești!

Cea de-a VI-a ediție a atelierului „IconArT – Artă tradițională iconografică” s-a încheiat joi seară, în Piața Primăriei, prin vernisajul expoziției care reunește icoanele pictate de cei peste 40 de copii participanți. Alături de micii artiști, la vernisaj au participat reprezentanți ai Primăriei Municipiului Pitești și ai Centrului Cultural Pitești, profesoarele care i-au îndrumat – […]

Citește mai mult...

Noi cursuri, noi pasiuni de descoperit la Centrul Cultural Mioveni!

13 cursuri gratuite pentru copii și adolescenți, cu noi oportunități de a învăța, de a crea și de a-și dezvolta talentul. În acest an școlar, oferta Centrului Cultural Mioveni se îmbogățește cu noi cursuri și noi posibilități pentru copiii și adolescenții din oraș. Ne dorim ca fiecare copil să poată descoperi ceea ce îi place, […]

Citește mai mult...

Argeșul își prezintă tradițiile și frumusețile la Festivalul PRISPA de la Brașov!

În acest weekend, Consiliul Județean Argeș și Centrul „Doina Argeșului” participă la Festivalul PRISPA, eveniment dedicat tradițiilor, comunităților și valorilor românești, desfășurat în Piața Sfatului din Brașov. Argeșul își va spune povestea prin port popular, obiecte tradiționale, meșteșuguri și prin promovarea celor mai frumoase locuri ale județului. „La stand vor fi prezenți meșterii populari Flory […]

Citește mai mult...