La Mioveni a fost celebrată Ziua Eroilor

Astăzi, de Ziua Eroilor şi la praznicul Înălţării Domnului, Consiliul Local Mioveni și Centrul Cultural Mioveni i-au comemorat pe înaintașii noștri, care s-au jertfit pentru gloria neamului românesc. De asemenea, la toate monumentele din oraș au fost organizate ceremoniale religioase și s-au depus coroane de flori pentru cinstirea eroilor din Mioveni care au apărat țara și integritatea națională.

Cele două sărbători, Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor reprezintă un prilej de recunoştinţă şi smerenie în amintirea celor care, prin faptele lor și sacrificiu suprem, au scris o pagină în istoria acestei ţări.

La manifestările organizate cu ocazia Zilei Eroilor la Mioveni, la Mioveni a fost prezent președintele Consiliului Judeţean Argeş, Ion Mînzînă, subprefectul Bogdan Minciunescu, deputații Simona Bucura Oprescu, Nicolae Pavelescu și Remus Mihalcea, alături de membrii Consiliului Local, reprezentanți ai structurilor Ministerului Afacerilor Interne, ai Penitenciarului Mioveni, ai administrației publice locale și serviciilor publice, ai asociațiilor veteranilor de război și Cultul Eroilor, Clubul Elevilor Mioveni, Centrului Cultural Mioveni, cadre didactice, elevi, dar reprezentanți ai societății civile.

Cinste eroilor neamului!

Hristos s-a Înălțat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sorin Grindeanu a felicitat echipa TSD Argeș prezentă la Școala Politică a Tinerilor Social Democrați

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a participat la deschiderea Școlii Politice a Tineretului Social Democrat, eveniment care se desfășoară în aceste zile la Neptun, în județul Constanța, și care reunește aproximativ 700 de tineri social-democrați din întreaga țară. În cadrul întâlnirii, Sorin Grindeanu a felicitat echipa TSD Argeș care se numără printre cele mai bine reprezentate […]

Citește mai mult...

Cristian Gentea anunță amenzi drastice pentru piteștenii care nu își curăță terenurile de ambrozie

Proprietarii de terenuri private din Pitești care au ignorat somațiile municipalității și au lăsat ambrozia să se propage vor fi amendați de Poliția Locală, a avertizat primarul Cristian Gentea. Edilul a catalogat situația ca fiind „inadmisibilă” și le-a cerut ferm deținătorilor de parcele să își întrețină proprietățile curate, indiferent dacă dezvoltă sau nu proiecte imobiliare […]

Citește mai mult...

Spațiul verde, transformat în depozit de vechituri. Poliția Locală, intervenție promptă

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Control – Protecția Mediului al Poliției Locale Pitești au intervenit prompt în cartierul Găvana, la un bloc unde un locatar a depozitat mobilier și alte resturi pe spațiul verde din jurul imobilului. În urma verificărilor, persoana responsabilă a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1.500 de lei, conform […]

Citește mai mult...