Inspectoratul de Poliţie Argeş a anulat permisul de port armă a deputatului PSD de Argeş, Cătălin Rădulescu, după ce a făcut o serie de verificări, inclusiv la locul în care acesta îţi ţinea arma. Acesta are 10 zile la dispoziţie să depună la armurier arma letală pe care o deţine iar dacă nu se conformează i se va deschide dosar penal. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Argeş, Mădălin Zamfir, va fi sesizat şi Parchetul ca urmare a nerespectării regimului armelor şi muniţiilor de către deputat.
Sancţiunile împotriva deputatului PSD de Argeş, Cătălin Rădulescu, nu se opresc aici. Şi Parchetul General s-a sesizat şi desfăşoară propria anchetă iar preşedinte PSD, Liviu Dragnea, a declarat că va solicita organizaţiei de partid din Argeş să ia toate măsurile împortiva lui Rădulescu, inclusiv retragerea sprijinului politic. Vă reamintim că deputatul PSD de Argeş, Cătălin Rădulescu a declarat într-un interviu că deţine o armă AKM pe care o va folosi fără rezerve în cazul în care cineva ar veni cu idea de a schimba regimul democratic.
Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]
Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere. „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]
Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]