Cristian Gentea, primar al municipiului Pitești, prim-vicepreședinte PSD Argeș: La mulți ani, Pitești! La mulți ani, piteșteni!

Cristian Gentea, primar al municipiului Pitești, prim-vicepreședinte PSD Argeș: La mulți ani, Pitești! La mulți ani, piteșteni!
Piteștiul împlinește 635 de ani de la prima atestare documentară.
Este unul dintre cele mai vechi orașe din Țara Românească.
Primele au fost: Curtea de Argeș, apoi Câmpulung, Brăila, Roșiorii de Vede și Pitești!
Ca piteștean, îmi iubesc orașul pentru istoria sa, pentru personalitățile sale, chiar dacă arhitectura, clădirile vechi n-au rezistat vremurilor.
Încăpățânarea locuitorilor de aici de a se adapta la orice schimbare cu optimism demonstrează că au avut dreptate să rămână aici: Piteștiul a avut și are pentru ce să fie îndrăgit!
Tradiția acestui loc ne obligă să gândim și să generăm dezvoltarea continuă a orașului nostru, pentru a ne simți bine acasă cu toții : seniori sau tineri.
Recuperăm decalaje importante față de Europa, istoria a fost nedreaptă uneori cu noi, așa încât astăzi reconstruim, și modernizăm în același timp: infrastructură, servicii și educație civică.
Vreau să vă mulțumesc, dumneavoastră, piteștenilor, pentru faptul că acceptați realitatea care ne impune sacrificii pentru a avea un oraș mai dezvoltat: șantiere într-un număr foarte mare, restricții de trafic poate … însă toate au scopul de a finaliza proiecte importante pentru urbea noastră.
Și, foarte important, nu avem dreptul să ratăm banii europeni care sunt destinați sau orice oportunitate pentru construcție !
Avem, deci, în comun, edili și cetățeni, responsabilitate comună, suntem parteneri pentru orașul nostru.
Așadar, aniversarea zilei de 20 mai reprezintă o oportunitate de a reflecta asupra trecutului și pentru a ne proiecta progresul spre un nivel de bunăstare pe care ni-l dorim cu toții
Ca primar al dumneavoastră vă spun că sunteți sursă de motivare și mândrie.
Ați contribuit la dezvoltarea și la transformarea acestui oraș într-un loc vibrant și plin de viață. Fie că sunteți născuți și crescuți aici sau ați ales să vă numiți Piteștiul casă, vă mulțumim pentru devotamentul și dragostea voastră față de acest loc.
La mulți ani, Pitești!
La mulți ani, piteșteni!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dezbatere publică la Primăria Pitești privind dezvoltarea urbanistică a zonei Calea Câmpulung

Primăria Municipiului Pitești a organizat joi, 22 octombrie 2026, o dezbatere publică privind propunerile incluse în Planul Urbanistic Zonal (PUZ) „Zona Calea Câmpulung”. Întâlnirea a fost programată de la ora 15:30, în sala de ședințe a instituției. Documentația urbanistică vizează terenurile situate în cartierul Calea Câmpulung și a fost inițiată de municipalitate, fiind elaborată de […]

Citește mai mult...

PSD acuză eșecul austerității lui Bolojan. România, cu cel mai mare deficit din Uniunea Europeană

Partidul Social Democrat critică dur măsurile de austeritate adoptate în timpul guvernării Ilie Bolojan, după publicarea celor mai recente date Eurostat, care plasează România pe primul loc în Uniunea Europeană în privința deficitului guvernamental trimestrial. Potrivit datelor publicate pe 21 octombrie 2026, România a înregistrat în trimestrul al doilea un deficit de 9,2% din PIB, […]

Citește mai mult...

Târguri de toamnă la școlile, grădinițele și creșa din Bradu

Copiii, cadrele didactice și părinții din Bradu au pregătit miercuri, 21 octombrie 2026, târguri de toamnă cu produse tradiționale, fructe, legume și decorațiuni specifice anotimpului. Evenimentele au avut loc la Școala Primară „Mihai Eminescu”, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, Creșa Bradu și grădinițele „Scufița Roșie” din Bradu și Geamăna. La activități a participat și primarul comunei, […]

Citește mai mult...