Alexandru Istrate, locul I la CUPA LIBRA 7

În perioada 12-15 martie a.c., Alexandru Istrate a reprezentat C.S Dacia Mioveni 2012 la Turneul de Tenis CUPA LIBRA 7, unde a câştigat finala competiţiei la categoria sa de vârstă.

Competiția a fost organizată de Federația Română de Tenis și a fost rezervată juniorilor la cinci categorii de vârstă: 10, 12, 14, 16 şi 18 ani, atât la feminin, cât şi la masculin.

La doar 10 ani, Alexandru Istrate se anunţă încă de pe acum un viitor nume de referinţă al tenisului românesc( a fost medaliat la peste 20 turnee organizate de Federaţia Română de Tenis).

Conducerea clubului îl felicită şi aşteaptă în continuare rezultate cât mai bune la viitoarele competiţii.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Legea care deblochează hidrocentralele, promulgată

Legea care permite continuarea unor proiecte hidroenergetice începute înainte ca anumite zone să fie incluse în regimul ariilor protejate a fost promulgată de președintele Nicușor Dan. Daniel Zamfir, unul dintre susținătorii proiectului legislativ, salută decizia și spune că România trebuie să ducă la capăt investițiile în care au fost deja cheltuite sume uriașe. Senatorul PSD […]

Citește mai mult...

O zi pentru cei care aleargă spre pericol ca să-i salveze pe alții. 13 Septembrie, Ziua Pompierilor

O zi pentru cei care aleargă spre pericol ca să-i salveze pe alții. 13 Septembrie, Ziua Pompierilor Pe 13 septembrie sunt sărbătoriți pompierii din România, oamenii care aleg să fie acolo atunci când alții au nevoie de ajutor. În 2026 se împlinesc 178 de ani de la bătălia din Dealul Spirii, moment care stă la […]

Citește mai mult...

Aseară s-au desfășurat acțiuni de dezinsecție în Mioveni

Aseară s-au desfășurat acțiuni de dezinsecție în Mioveni Aseară au fost efectuate operațiuni de dezinsecție în parcurile din Mioveni, în intervalul 19:00–00:00, precum și pe toate străzile din oraș și din satele aparținătoare, în intervalul 21:00–04:00. Acțiunea a avut ca scop combaterea insectelor și menținerea unui mediu cât mai curat și sigur pentru locuitori.

Citește mai mult...