La Mioveni se pregătesc două noi investiții importante

Ieri,14 martie, a avut loc o ședință extraordinară a Consiliului Local Mioveni, în cadrul căreia s-au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru două investiții extrem de importante pentru orașul nostru. În prmul rând este vorba de extinderea Grădiniței Campionii, prin construcția unui corp nou, astfel încât programul și activitățile copiiilor care sunt înscriși la program prelungit să nu se mai intercaleze cu al celor care sunt la program normal. Cea de-a doua viitoare investiție se referă la refacerea podului de peste râul Argeșel, din cartierul Racovița, pe DN 73D cu ieșire spre DC 85.
Pentru aceste două proiecte vom depune documentele necesare înscrierii în etapa a II-a a Programului Național de Dezvoltare Locală, derulat conform prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 28/2013, aprobată prin Legea nr. 89/2015, pentru a putea beneficia de finanțare guvernamentală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

AGVPS contraatacă după declarațiile neavenite ale ministrei Diana Buzoianu: „Când infractorii strigă «infractorii»!”

AGVPS contraatacă după declarațiile neavenite ale ministrei Diana Buzoianu: „Când infractorii strigă «infractorii»!” Conducerea Asociația Generale a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AGVPS) reacționează dur după ce ministra demisă a Mediului Diana Buzoianu a catalogat gestionarii fondurilor cinegetice drept „infractori”. Președintele executiv al organizației, Mugurel Drăgănescu, o acuză că a etichetat în mod nedrept drept „infractori” […]

Citește mai mult...

11 iulie, Ziua Inspecției Muncii. 27 de ani de la înființarea instituției în structura sa actuală

La 11 iulie este marcată Ziua Inspecției Muncii, prilej cu care se împlinesc 27 de ani de la înființarea instituției în structura sa actuală, reglementată prin Legea nr. 108/1999. Momentul aniversar aduce în prim-plan rolul Inspecției Muncii în asigurarea respectării legislației muncii și a cadrului legal în domeniul relațiilor de muncă, precum și în protejarea […]

Citește mai mult...

USR, ”coupția ucide!”, nu-i așa? Dan Barna, la DNA!

Ani la rând, USR a urcat pe cele mai înalte culmi ale moralității. Dacă îi ascultai, aveai impresia că restul clasei politice era format din personaje desprinse din filmele cu mafioți, iar ei coborâseră direct din manualul de etică. „Corupția ucide!” era refrenul preferat. Sentințele se dădeau pe Facebook, verdictele veneau înaintea anchetelor, iar prezumția […]

Citește mai mult...