Legea care urma să interzică plata salariilor cash, întoarsă la comisii. Inițiatorii renunță la obligația plății pe card, înlocuind-o cu drept al salariatului de a opta

Măriri de salarii pentru bugetari. Ministrul de Finanţe, anunţ

„Vom trimite înapoi la comisiile de specialitate proiectul pentru următoarele două săptămâni pentru noi amendamente care să înlocuiască obligația tuturor angajatorilor de a plăti salariile doar pe card, indiferent de preferințele angajaților, cu un drept al angajaților de a opta, dacă doresc, pentru încasarea prin mijloace electronice”, au anunțat inițiatorii proiectului privind interzicerea plății salariilor în numerar.

Proiectul, aprobat cu unele modificări în Senat, ieșise din comisiile de specialitate ale Camerei Deputaților și urma să intre în dezbaterea plenului deputaților. Reîntoarcerea la comisiile de buget-finanțe și de industrii se va face la cererea inițiatorilor.

Proiectul de lege, sprijinit de băncile comerciale, BNR și un procesator de carduri, instituia inițial obligația ca plata veniturilor de natură salarială, a celor asimilate salariilor și a beneficiilor de asistență socială să se facă doar prin mijloace de plată fără numerar, prin modificarea Legii 70/2015 pentru întărirea disciplinei financiare privind operațiunile de încasări și plăți în numerar. În Cameră au fost adoptate foarte multe amendamente care au eliminat mare parte din modificările aduse inițial la Senat.

De la încasarea salariilor doar în conturi bancare erau excluse doar persoanele vulnerabile din punct de vedere financiar, potrivit Legii 258/2017 – persoane cu venituri lunare care nu depășesc 60% din salariul mediu brut pe economie (stabilit la 6.789 de lei pentru acest an), adică aproximativ 4.073 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Înscrieri pentru screening pulmonar gratuit în orașul Mioveni

Înscrieri pentru screening pulmonar gratuit în orașul Mioveni Primăria Orașului Mioveni informează persoanele eligibile că luni, 19 octombrie 2026, între orele 08:30 și 11:30, se organizează înscrieri pentru investigații medicale gratuite în cadrul proiectului „Screeningul cancerului pulmonar – Program Național de Depistare Precoce”. Înscrierile se fac la parterul blocului V2B, lângă Poliția Locală Mioveni. Programul […]

Citește mai mult...
calorifer maini se incalzesc

Ajutoare pentru încălzire la Pitești. Cererile se depun din 19 octombrie

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Pitești începe, pe 19 octombrie 2026, primirea cererilor pentru acordarea ajutoarelor de încălzire aferente sezonului rece 2026–2027. Sprijinul se adresează familiilor și persoanelor singure cu venituri reduse și poate fi acordat pentru încălzirea cu energie termică în sistem centralizat, gaze naturale, energie electrică sau combustibili solizi și petrolieri. Ajutoarele […]

Citește mai mult...

Știință, tehnologie și robotică, în Piața Primăriei, în acest weekend!

Știință, tehnologie și robotică, în Piața Primăriei, în acest weekend! Sâmbătă, 17 octombrie 2026, Piteștiul găzduiește cea de-a doua ediție a „Broboți Science & Tech Fair”, un eveniment dedicat celor curioși, pasionați de tehnologie și dornici să descopere știința într-un mod interactiv și captivant. Timp de cinci ore, în Piața Primăriei, în intervalul orar 10:00 […]

Citește mai mult...