
După ce s-a stabilit data conferinței județene de alegeri a PNL Argeș, pe 29 aprilie, liberalii au fost foarte operativi și au planificat data alegerilor pentru mai multe organizații locale. Președintele interimar al PNL Pitești, Gheorghe Duțulescu, ne-a declarat că în organizația pe care o conduce vor fi alegeri pe 22 aprilie. Astfel, cei de la municipiu vor ști cu o săptămână mai devreme de conferința județeană cine îi va conduce. Deocamdată niciun liberal nu și-a anunțat intenția de a candida pentru șefia PNL Pitești.



