Holograf Simfonic în premieră la Filarmonica Pitești!

Filarmonica Pitești deschide ediția din acest an a Simfoniei Lalelelor printr-un concert eveniment, organizat, joi, 20 aprilie, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor Pitești.

Alături de orchestra simfonică a Filarmonicii Pitești, dirijată de Alexandru Ilie, va cânta, în premieră, formația Holograf.

În program: Banii vorbesc, Cât de departe, Cum bate inima ta, Dacă noi ne iubim, Doar o viață, Dragostea mea, Întoarce-te acasă, Ochii tăi, Primăvara începe cu tine, Să nu-mi iei niciodată dragostea, Și băieții plâng, Și îngerii au demonii lor, Taina, Ți-am dat un inel, Vine o zi, Vreau o minune.

Înființată în 1978 de muzicianul Mihai Pocorschi, Holograf a devenit, o dată cu trecerea anilor, una dintre cele mai îndrăgite formații rock din România, cu săli pline în orice colț al țării. În afara turneelor naționale, Holograf a concertat în Bulgaria, URSS, Polonia, Germania Democrată, Coreea de Nord (înainte de 1989), Franța, Anglia, Olanda (după 1989). Dintre albumele trupei amintim: „Holograf 1”, „Holograf 2”, „Holograf III”, „Banii vorbesc”, „Stai în poala mea”, „Supersonic”, „Pur și simplu”, „Taina”. În 1994, solistul trupei, Dan Bittman, a reprezentat România la Eurovision, piesa interpretată fiind „Dincolo de nori”.

Absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, la clasa maestrului Petru Andriesei, dirijorul Alexandru Ilie a fost premiat încă din perioada studiilor universitare la concursurile de gen la care a participat. A parcurs perioade de practică la Radiodifuziunea Română, Teatrul Naţional Bucureşti şi la Opera Naţională Română Bucureşti şi a susţinut concerte cu orchestrele Universităţii de Muzică din capitală. A finalizat şi studiile de master la U.N.M.B, Facultatea de Compoziţie, Muzicologie şi Pedagogie Muzicală, secţia Stilistică Dirijorală, la clasa maestrului Horia Andreescu. A colaborat şi colaborează cu Opera Braşov, Opera Craiova, Orchestra Naţională de Tineret a Moldovei, Orchestra Română de Tineret şi filarmonicile din Timişoara, Cluj-Napoca, Ploieşti, Râmnicu-Vâlcea, Târgu Mureş, Oradea, Bacău, Piteşti, Craiova. În prezent este dirijor principal al Operei Comice pentru Copii şi al Teatrului Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian”, ambele din Bucureşti.

Biletele pot fi procurate de la casieria instituției și de pe www.bilete.ro, prețul unuia fiind de 120 de lei și 80 de lei, în funcție de categoria locului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Consilierul USR Ștefan Roland-Oliver, criticat de cetățeni pentru modul în care a condus ședința Consiliului Local Mioveni

Modul în care consilierul local USR Ștefan Roland-Oliver a condus ședința ordinară a Consiliului Local Mioveni de joi, 15 octombrie 2026, a stârnit un val de comentarii critice în mediul online. Mai multe persoane care au urmărit transmisia în direct și-au exprimat nemulțumirea față de prestația președintelui de ședință, reproșându-i maniera de coordonare a dezbaterilor […]

Citește mai mult...

Liberalul Alin Călinescu a propus o stație de epurare la BEMO, fără să știe că există deja una. Nicolae Tudose l-a lămurit

Consilierul local PNL Alin Călinescu, președintele organizației liberale din Mioveni, a venit cu o propunere insuficient documentată în ședința Consiliului Local de joi, 15 octombrie 2026. În timpul dezbaterilor privind serviciile de apă și canalizare, acesta a sugerat construirea unei stații de epurare în zona BEMO, invocând inclusiv posibilitatea accesării fondurilor europene. „Poate luați în […]

Citește mai mult...

Dr. Ștefan Costin: „Diabetul nu doare, dar poate provoca numeroase complicații”

Dr. Ștefan Costin, medic diabetolog și director medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, a atras atenția asupra creșterii numărului de pacienți diagnosticați cu diabet zaharat și asupra importanței depistării precoce a bolii, în cadrul campaniei naționale „Sănătatea nu are vârstă”, desfășurată joi, 15 octombrie 2026, la Pitești. Evenimentul, organizat la inițiativa Asociației Institutul Român […]

Citește mai mult...