Ședință extraordinară de consiliu local Topoloveni

Vineri, 10 martie, ora 11, la sala de ședințe a Primăriei Topoloveni, consilierii locali s-au întâlnit în ședința extraordinară unde au dezbătut și aprobat următoarele proiecte de hotărâri:

·        Planul de Mobilitate Urbană Durabilă a Orașului Topoloveni (PMUD);

·        Indicatorii tehnico-economici la obiectivul de investiție ”Bază sportivă multifuncțională de tip II în satul Țigănești, sat aparținător orașului Topoloveni” și solicitarea de finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), precum și pentru aprobarea cheltuielilor neeligibile necesare;

·        Necesitatea, oportunitatea și aprobarea realizării obiectivului de investiție ”Construire pod din b.a. L=60 m peste pârâul Cârcinov, pe strada Fântânii, în oarșul Topoloveni”, proiect ce urmează a fi depus spre finanțare, ca obiectiv nou, prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), precum și pentru aprobarea cheltuielilor neeligibile necesare;

·        Necesitatea, oportunitatea și aprobarea realizării obiectivului de investiție ”Construire și dotare creșă în orașul Topoloveni”, proiect ce urmează a fi depus spre finanțare, ca obiectiv nou, prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), precum și pentru aprobarea cheltuielilor neeligibile necesare;

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Târguri de toamnă la școlile, grădinițele și creșa din Bradu

Copiii, cadrele didactice și părinții din Bradu au pregătit miercuri, 21 octombrie 2026, târguri de toamnă cu produse tradiționale, fructe, legume și decorațiuni specifice anotimpului. Evenimentele au avut loc la Școala Primară „Mihai Eminescu”, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, Creșa Bradu și grădinițele „Scufița Roșie” din Bradu și Geamăna. La activități a participat și primarul comunei, […]

Citește mai mult...

CINCI TINERI DIN ARGEȘ, ARGINT MONDIAL PENTRU ROMÂNIA!

Elevii Colegiului Național „Ion C. Brătianu” din Pitești au obținut o distincție de top la FIRST Global Challenge 2026. Au plecat din Pitești, au concurat cu echipe din peste 190 de țări și s-au întors cu medalia de argint! Povestea celor cinci elevi de la Colegiul Național „Ion C. Brătianu” demonstrează că talentul, creativitatea și […]

Citește mai mult...

Cristian Gentea a vizitat fabrica Caroli Foods Group din Pitești

Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a vizitat fabrica Caroli Foods Group din Pitești, la invitația reprezentanților companiei. Cu această ocazie, edilul a aflat mai multe despre activitatea fabricii și despre procesele de producție. Un aspect prezentat în cadrul vizitei a fost utilizarea energiei solare, asigurată prin intermediul propriului parc fotovoltaic al companiei. Cristian Gentea a […]

Citește mai mult...