(VIDEO) Decizie înțeleaptă în cazul Bulevardului Pardon: PSD a ales să apere interesele cetățenilor din Câmpulung

Decizie înțeleaptă în cazul Bulevardului Pardon: PSD a ales să apere interesele cetățenilor din Câmpulung

Lovitură de teatru în cazul bulevardului Pardon din Câmpulung!

Subprefectul Bogdan Minciunescu de la PSD a fost rechemeat la post din concediu, deoarece atât prefectul Radu Perianu (PNL) , cât și subprefectul Ciprian Neculăescu (PSD) erau în concediu (primul de odihnă, al doilea medical).

Cum azi este termenul limită până la care poate fi recurs la decizia instanței privind lucrările de pe bulevardul Pardon din Câmpulung (prefectul atacase în instanță investiția, pe motiv că nu avea în regulă autorizația de construire), subprefectul Minciunescu a fost pus în fața unei decizii radicale: fie să continue linia începută de prefect și să atace hotărârea instanței prin care lucrările au fost deblocate, fie să refuze să semneze recursul.

Ei bine, Minciunescu a ales a doua variantă!

„Bună ziua!

Mă aflu în fața dvs. în calitate de înlocuitor al prefectului județului Argeș.

Astăzi este ultima zi în care Instituția Prefectului poate înainta recurs la sentința civilă a Tribunalului Argeș privind Bulevardul Pardon din municipiul Câmpulung Muscel.

Vă informez că am decis să NU formulez recurs.

Repet!
Să NU formulez recurs!

Această decizie am luat-o în primul rând având în vedere interesul câmpulungenilor și ținând cont de motivarea instanței care arată că interesul public este prioritar.

 Citez din motivarea instanței: Nu în ultimul rând, instanța apreciază ca fiind pertinente și apărările promovate cu referire la principiul proporționalității, apreciind că, în raport de data emiterii actului și față de data formulării prezentei cereri, la mai bine de doi ani de la emiterea sa, dat fiind și împrejurarea că lucrările executate în baza acesteia sunt aproape de finalizare, măsura anulării autorizației de construire nu ar fi nici pe departe o măsură oportună ci, din contră, o măsură total inadecvată, care ar fi de natură a afecta negativ interesul public, precum și interesele particularilor care locuiesc sau desfășoară activități comerciale în această zonă vizată de prezentele lucrări. Am încheiat citatul.

Iată că Instanța a apreciat caracterul neîntemeiat și a respins acțiunea.

Cu toate acestea, în măsura în care domnul prefect consideră oportun să introducă recursul, are posibilitate să o facă în cursul zilei, semnând actele, așa cum ar fi putut să o facă înainte să plece în concediu de odihnă, știind că în această perioadă este termen limită pentru recurs.

În condițiile în care domnul prefect, care a inițiat acest demers în instanță, a preferat să plece în concediu de odihnă, eu mi-am asumat această responsabilitate și o fac cu tărie pentru binele câmpulungenilor și cu credința că respect litera și spiritul legii. Este convingerea mea sinceră că fac ceea ce trebuie.

Nu fac nici jocul domnului prefect, nici jocurile doamnei Elena Lasconi, ci pur și simplu înțeleg să apăr, în limitele legii, interesele cetățenilor din municipiul Câmpulung.

Vă mulțumesc pentru atenție! Vă urez o zi frumoasă și sărbători liniștite!”, este mesajul transmis de către subprefectul Bogdan Minciunescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung”

Dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung” Primăria Municipiului Pitești organizează joi, 22 octombrie 2026, la ora 15:30, o ședință de dezbatere publică având ca obiect consultarea și informarea publicului cu privire la propunerile documentației Planului Urbanistic Zonal (P.U.Z.) „Zona Calea Câmpulung”, elaborată pentru terenurile situate în cartierul Calea Câmpulung. Dezbaterea va avea […]

Citește mai mult...

4,26% – rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM Argeș în luna septembrie 2026

La sfârșitul lunii septembrie, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Argeș erau înregistrați 9.770 șomeri (din care 4.844 femei), rata șomajului fiind de 4,26%. Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost 4,30%, în această lună acest indicator a înregistrat o ușoară scădere cu 0,04 p.p.. Din totalul de 9.770 persoane […]

Citește mai mult...

Cristian Gentea, mesaj de Sfânta Parascheva: „La mulți ani binecuvântați!”

Cristian Gentea, mesaj de Sfânta Parascheva: „La mulți ani binecuvântați!” Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a transmis un mesaj cu ocazia sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, celebrată pe 14 octombrie de credincioșii ortodocși. Edilul le-a urat tuturor celor care își sărbătoresc onomastica multă sănătate, bucurii și oameni dragi alături, exprimându-și speranța că această zi va aduce […]

Citește mai mult...