Locuințe maxim protejate, centru de zi si parc la Ciofrangeni

Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș Marius Nicolaescu, împreună cu Tatiana Eftime, directorul general al Direcției Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş, directorul general adjunct Adela Gogoașe și primarul Dorin Florin Panţeru, au fost la Ciofrângeni, unde DGASPC construiește patru locuințe maxim protejate cu o capacitate totală de 32 de locuri și un Centru de zi, în cadrul unei investiții pe fonduri europene în valoare de 4,7 milioane lei. Investiția este finanțată prin programul Operațional Regional 2014-2020, Consiliul Județean Argeș asigurând cofinanțarea.

„Am efectuat o vizită pe șantierul de la Ciofrângeni, la cel de-al treilea proiect pe care DGASPC Argeș îl are în lucru. Este vorba despre un alt proiect, tot pe fonduri europene, în valoare de aproximativ 4,7 milioane lei. La fel ca și în cazul celor două de la Tigveni, și aici Consiliul Județean Argeș asigură partea de cofinanțare. Urmărim desfășurarea lucrărilor și am analizat soluțiile la o parte din problemele apărute pentru că sperăm ca, la sfârșitul anului, 32 de persoane cu dizabilități de la CITO Tigveni să fie mutate în noile locuințe maxim protejate de aici” – Marius Nicolaescu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.

Împreună cu locuințele și centrele de zi care sunt amenajate la Tigveni, aceste obiective vor prelua beneficiarii de la CITO Tigveni care urmează să fie desființat conform strategiei județene și naționale, în concordanță cu cerințele europene.
„Aici, la Centrul de zi de la Ciofrângeni, avem o capacitate de 40 de locuri, iar de serviciile de consiliere și terapie de aici vor beneficia persoanele aflate în situații vulnerabile din comunitate, precum și beneficiarii din locuințele maxim protejate din comună. Este o investiție în parteneriat cu primăria Ciofrângeni care ne-a pus la dispoziție o clădire și terenul. La Ciofrângeni, capacitatea fiecărei locuințe maxim protejate este de maxim opt beneficiari, aici urmând să fie mutate 32 de persoane.
 Aceste locuințe maxim protejate sunt dotate cu băi comune și dormitoare generoase, conform standardelor din nomenclator și vor fi licențiate pentru funcționare până la sfârșitul anului pentru încadrarea în strategia și în legislația care ne obligă ca, până la finalul acestui an, să închidem centrele rezidențiale” – Tatiana Eftime, director general al Direcției Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş.

De menționat că aceste investiții sunt posibile datorită unui parteneriat cu administrația locală din Ciofrângeni. De altfel, tot în baza unui parteneriat, în proximitatea locuințelor maxim protejate, pe un teren viran, va fi amenajat un parc de recreere.
„Cele două obiective realizate în parteneriat cu DGASPC reprezintă o investiție extrem de benefică pentru comuna noastră, atât în ceea ce privește îmbunătățirea calității vieții cetățenilor din localitate, cât și pentru beneficiarii care vor ajunge aici. Parteneriatul constă în punerea la dispoziție, din partea administrației locale, a terenului și a spațiului unde se amenajează Centrul de zi. Primăria comunei Ciofrângeni, cu sprijinul Consiliului Județean Argeș, va realiza, în vecinătatea locuințelor maxim protejate, un parc de recreere, unde beneficiarii de acolo, dar și toți ceilalți cetățeni din comună, vor avea posibilitatea să se recreeze într-un mediu confortabil. Consiliul Județean a emis deja o hotărâre privind acest parteneriat, urmând ca miercuri să aprobăm și noi, în Consiliul Local, această investiție. Evident că toate aceste lucruri nu s-ar fi putut realiza fără sprijinul Consiliului Județean” – Panţeru Dorin Florin, primar Ciofrângeni.

Reamintim că, pe lângă investiția de la Ciofrângeni, în valoare de 4,7 milioane de lei, în comuna Tigveni, tot pe fonduri europene, sunt amenajate, în satele Bârșeștii de Jos și Bălilești, câte patru locuințe maxim protejate, cu o capacitate de 33 de beneficiari cu dizabilități și, respectiv, 32 de beneficiari, și câte un Centru de zi, fiecare cu o capacitate de 40 de locuri. 
Investiția din Bârșeștii de Jos este în valoare de aproximativ 7,2 milioane lei, iar cea din Bălilești se ridică la 5,2 milioane de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Felicitare – PSD Piteşti

Dorim să transmitem tuturor piteştenilor care astăzi îşi sărbătoresc ziua onomastică urările noastre de sănătate şi mult spor în tot ceea ce îşi propun să ducă la îndeplinire. Fie ca Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil să îi ocrotească pe toţi cei cărora le sunt patroni spirituali! La mulţi ani! Conducerea PSD Piteşti

Citește mai mult...

Dan Stroe, primarul comunei Bradu, mesaj pentru sărbătoririții de Sfinții Mihail și Gavril

În zi de mare sărbătoare a ortodoxiei, tuturor celor care poartă numele Sfinților Arhangheli Mihail si Gavriil le urez multă sănătate, fericire și multe bucurii în familie! Această zi să vă deschidă poarta unui viitor plin de succese și realizări, iar Sfântul al cărui nume îl purtați să vă ocrotească și să vă călăuzească mereu! […]

Citește mai mult...

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...