Un nou sponsor pentru echipa de handbal a Mioveniului

Binecunoscuta companie argeșeană, Dolo Trans Olimp, se alătură sponsorilor care susțin echipa de handbal CS Dacia Mioveni 2012!
Managerul companiei, Cristian Dolofan, a răspuns invitației făcută de conducerea clubului și s-a întâlnit cu echipa și staff-ul tehnic la Sala Sporturilor Mioveni.

”Sportul și activitatea antreprenorială împărtășesc valori comune, ca spiritul de competiție, perseverența, munca, solidaritatea, implicarea socială. Îmi place sportul în general, consider că ne disciplinează și ne responsabilizează. Eu practic motorsportul și skiul.

Despre handbal pot spune că este un sport frumos, ce antrenează întregul corp. Este unul dintre primele sporturi cu care eu am luat contact în copilărie.

Mă bucur că o echipă din Argeș joacă în prima ligă națională de handbal feminin. Știu că Liga Florilor este una dintre cele mai puternice competiții naționale la nivel european și că handbalul este sportul românesc de echipă cu cele mai bune performanțe.

Știu, la fel de bine, că sportul de performanță are nevoie de susținere și… iată-mă aici!

Dacia Mioveni a demonstrat că se poate menține în prima ligă de handbal feminin și are un proiect ambițios pentru următorii ani. Am ales să susțin Dacia Mioveni deoarece consider că are un potențial mare de creștere.

Urez succes echipei și sper să ne bucurăm împreună de spectacolul handbalului de calitate și de cât mai multe victorii!”, a declarat acesta.

Dolo Trans Olimp este o companie argeșeană privată de transport rutier de mărfuri, înființată în 2011, cu o extindere amplă la nivel global, pe întreg teritoriul Uniunii Europene, în Asia și Africa, ce oferă mobilitatea, suportul logistic și rapiditatea de care au nevoie afacerile moderne.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Consilierul USR Ștefan Roland-Oliver, criticat de cetățeni pentru modul în care a condus ședința Consiliului Local Mioveni

Modul în care consilierul local USR Ștefan Roland-Oliver a condus ședința ordinară a Consiliului Local Mioveni de joi, 15 octombrie 2026, a stârnit un val de comentarii critice în mediul online. Mai multe persoane care au urmărit transmisia în direct și-au exprimat nemulțumirea față de prestația președintelui de ședință, reproșându-i maniera de coordonare a dezbaterilor […]

Citește mai mult...

Liberalul Alin Călinescu a propus o stație de epurare la BEMO, fără să știe că există deja una. Nicolae Tudose l-a lămurit

Consilierul local PNL Alin Călinescu, președintele organizației liberale din Mioveni, a venit cu o propunere insuficient documentată în ședința Consiliului Local de joi, 15 octombrie 2026. În timpul dezbaterilor privind serviciile de apă și canalizare, acesta a sugerat construirea unei stații de epurare în zona BEMO, invocând inclusiv posibilitatea accesării fondurilor europene. „Poate luați în […]

Citește mai mult...

Dr. Ștefan Costin: „Diabetul nu doare, dar poate provoca numeroase complicații”

Dr. Ștefan Costin, medic diabetolog și director medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, a atras atenția asupra creșterii numărului de pacienți diagnosticați cu diabet zaharat și asupra importanței depistării precoce a bolii, în cadrul campaniei naționale „Sănătatea nu are vârstă”, desfășurată joi, 15 octombrie 2026, la Pitești. Evenimentul, organizat la inițiativa Asociației Institutul Român […]

Citește mai mult...