Primarul Cristian Gentea l-a primit azi la Primăria Pitești pe ambasadorul Turciei în România

Vizită a ambasadorului Turciei la Primăria Pitești!

Astăzi, 23 martie 2023, delegația condusă de Ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Republicii Turcia în România, E.S. Dl. Özgür Kıvanç Altan, a efectuat o vizită diplomatică la Primăria Pitești. În cadrul acesteia, a avut loc și o întâlnire oficială cu primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, la care au participat, pe lângă membrii delegației oaspete, deputatul Nicolae Georgescu, viceprimarii Gelu Tofan și Mihai Mihăilescu, precum și alți reprezentanți ai administrației locale.

Discuția a fost centrată pe consolidarea cooperării dintre municipalitatea piteșteană și alte orașe similare din Republica Turcia, cu accent pe dezvoltare economică și comerț, dar și din punct de vedere cultural, în contextul unei importante prezențe a afacerilor cu capital turcesc și a minorității turce în zonă.

Consilierul comercial, dl. Mehmet Naci Akdoğan, a prezentat oportunitățile de investiții în regiune, în timp ce președintele Asociației Oamenilor de Afaceri Turci (TIAD), dl. Ufuk Tandoğan, a subliniat importanța dezvoltării cooperării economice dintre cele două țări. Secretarul general TIAD, dl. Barbaros Yıkar, și secretarul general adjunct TIAD, dl. Sever Rashid, au discutat despre oportunitățile de colaborare culturală și academică.

Deputatul Nicolae Georgescu și președintele UID (Uniunea Democraților Internaționali), Dl. Naci Kanbay, au subliniat, la rândul lor, importanța consolidării relațiilor dintre România și Turcia, din perspectiva dimensiunii parlamentare și politice.

Primăria Pitești a arătat un interes considerabil pentru extinderea unor relații bilaterale de colaborare, în mai multe domenii, precum cultura, administrația, turismul și asistența socială, cu scopul de a promova o mai bună cunoaștere reciprocă a civilizației și a bogatului patrimoniu cultural al celor două popoare, român și turc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Marius Nicolaescu: Spitalul Pitești este un proiect pentru care continuăm să lucrăm!

Marius Nicolaescu: Spitalul Pitești este un proiect pentru care continuăm să lucrăm! Astăzi, Consiliul Județean Argeș a aprobat proiectul de hotărâre privind continuarea demersurilor pentru obiectivul de investiții „Spital Pitești”, prin modificarea și completarea hotărârii referitoare la declararea acestuia ca obiectiv de utilitate publică de interes județean și la scoaterea din circuitul silvic a terenului […]

Citește mai mult...

„Școala altfel” și „Săptămâna verde” – „Porți deschise” la Apă Canal 2000 S.A. Pitești

„Școala altfel” și „Săptămâna verde” – „Porți deschise” la Apă Canal 2000 S.A. Pitești Societatea Apă Canal 2000 S.A. Pitești vine, și în acest an, în întâmpinarea unităților de învățământ, prin deschiderea porților stațiilor de tratare a apei potabile și ale stațiilor de epurare, având în vedere că, în perioada 7 septembrie 2026 – 23 […]

Citește mai mult...

Crin Antonescu dă de pământ cu PNL: „Userism și haștagism” sub conducerea lui Ilie Bolojan

Crin Antonescu dă de pământ cu PNL: „Userism și haștagism” sub conducerea lui Ilie Bolojan Fostul președinte liberal Crin Antonescu critică dur direcția pe care o are PNL, sub conducerea lui Ilie Bolojan. Soluția lui? O curățenie în partid. Mai exact, susține că, dacă ar fi la conducerea partidului, nu ar schimba programul, ci ar […]

Citește mai mult...