Salvamont Argeș a primit ”Emblema de Onoare a Departamentului pentru Situații de Urgență”

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a premiat Serviciul Public Județean Salvamont Argeș, ca semn de recunoaştere pentru activitea deosebită pe care o desfăşoară salvamontiştii noştri.

„Întreaga activitate a echipei de salvatori montani argeșeni este apreciată și recunoscută la nivel național, astfel că Serviciului Public Județean Salvamont Argeș i-a fost acordată „Emblema de Onoare a Departamentului pentru Situații de Urgență”, emblemă oferită de ministrul de interne Lucian Bode și de către secretarul de stat Raed Arafat, șeful DSU.

La evenimentul organizat astăzi la Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Public Județean Salvamont Argeș a fost reprezentat de directorul Ion Sănduloiu și de șef serviciu Cristian Toma.

Astfel, Serviciului Public Județean Salvamont Argeș i-a fost oferită “Emblema de Onoare” pentru “serviciile deosebite aduse sistemului de urgență din România”.

Serviciul Public Județean Salvamont Argeș este, în totalitate, finanțat de Consiliul Județean Argeș.

“Mulțumesc Ministerului de Interne și Departamentului pentru Situații de Urgență pentru medalia, încrederea și aprecierea acordate Serviciului Salvamont Argeș! Felicit salvamontiștii argeșeni și îi asigur că vom fi în continuare alături de ei și îi vom sprijini în tot ceea ce au nevoie” – Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.

„Echipa Salvamont Argeș este formată din profesioniști recunoscuți la nivel național. Activitatea noastră este depusă în slujba cetățenilor, iar împreună cu restul structurilor implicate în gestionarea situațiilor de urgență reușim să salvăm vieți omenești. Emblema de Onoare este o recunoaștere a activității noastre” – Cristian Toma, șef Serviciul Salvamont Argeș.

În plus, directorului Salvamont Argeș, Ion Sănduloiu, i-a fost oferită “Emblema de Onoare a Departamentului pentru Situații de Urgență”, pentru “activitatea desfășurată în domeniul medicinei de urgență”.

“Emblema de Onoare mi-a fost oferită pentru implementarea activității de salvare canină în Salvamont România. Distincția acordată pentru câinii de avalanșă mi-a fost acordată în luna mai 2022, dar atunci nu am putut să mă prezint pentru că eram pe munte, în misiune. În ceea ce privește Serviciul Județean Salvamont Argeș, distincția oferită ne onorează și ne responsabilizează și mai mult” – Ion Sănduloiu, director Salvamont Argeș.

Tot astăzi, alături de Serviciul Salvamont Argeș, au mai primit aceeași distincție și serviciile Salvamont Sibiu, Prahova, Gorj, Harghita și Neamț, alături de piloți de elicopter, pompieri, profesioniști din domeniul medicinei de urgență.”, transmite CJ Argeş.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Înscrieri pentru screening pulmonar gratuit în orașul Mioveni

Înscrieri pentru screening pulmonar gratuit în orașul Mioveni Primăria Orașului Mioveni informează persoanele eligibile că luni, 19 octombrie 2026, între orele 08:30 și 11:30, se organizează înscrieri pentru investigații medicale gratuite în cadrul proiectului „Screeningul cancerului pulmonar – Program Național de Depistare Precoce”. Înscrierile se fac la parterul blocului V2B, lângă Poliția Locală Mioveni. Programul […]

Citește mai mult...
calorifer maini se incalzesc

Ajutoare pentru încălzire la Pitești. Cererile se depun din 19 octombrie

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Pitești începe, pe 19 octombrie 2026, primirea cererilor pentru acordarea ajutoarelor de încălzire aferente sezonului rece 2026–2027. Sprijinul se adresează familiilor și persoanelor singure cu venituri reduse și poate fi acordat pentru încălzirea cu energie termică în sistem centralizat, gaze naturale, energie electrică sau combustibili solizi și petrolieri. Ajutoarele […]

Citește mai mult...

Știință, tehnologie și robotică, în Piața Primăriei, în acest weekend!

Știință, tehnologie și robotică, în Piața Primăriei, în acest weekend! Sâmbătă, 17 octombrie 2026, Piteștiul găzduiește cea de-a doua ediție a „Broboți Science & Tech Fair”, un eveniment dedicat celor curioși, pasionați de tehnologie și dornici să descopere știința într-un mod interactiv și captivant. Timp de cinci ore, în Piața Primăriei, în intervalul orar 10:00 […]

Citește mai mult...