Nici nu s-a terminat bine ceremonia de depunere a jurământului de către primarul ales al comunei Bradu, Dănuţ Stroe, că au şi apărut noi acuzaţii la adresa acestuia. Fostul primar al comunei, Florin Frătică susţine că Dănuţ Stroe ar fi falsificat semnăturile unor consileri care erau de fapt plecaţi din ţară .
Într-o postare pe Facebook, Frătică spune că “în dorinţa aprigă de a ajunge şi el primar, domnul Stroe nu a mai avut răbdare două ore până la ceremonia solemnă de depunere a jurământului, în şedinţa publică convocată conform legii ,chiar de consilierii sai. Acesta, împreună cu un alai şi sticle de şampanie, a venit în şedinţa ordinară în care se dezbătea bugetul local creând o stare de spirit în care nu s-a mai putut lucra. Doi reprezentanţi ai prefectului, care nu s-au legitimat şi nu au prezentat o împuternicire din partea acestuia, au acreditat verbal ideea că este legal ce face Dănuţ Stroe, adică să depună jurmântul în faţa unui consiliu local nelegal constituit. Adică, doar în faţa 6 consilieri din 15, la mai puţin de jumatate plus 1, din numărul consilierilor legali aleşi şi validaţi, aşa cum prevedea legea”
Fostul primar îşi exprimă convingerea că cei doi consilieri ai Prefecturii Argeş, prezenţi la ceremonia de depunere a jurământului, se vor spăla pe mâini de primarul Dănuţ Stroe căci nu ar fi semnat procesul verbal şi in acest fel şi-au asigurat ieşirea pe uşa din dos în cazul în care Avocatul Poporului va solutiona această ceremonie pe care Frătică o consideră ilegală.
Şi ca totul să fie cât mai bine exemplificat, Frătică se dă chiar pe sine exemplu spunând că o situaţie similară, caracterizată prin lipsa unui cvorum, a simţit-o pe propria piele atunci când aceasta era cât pe ce să piardă mandatul din cauza consilierilor locali care nu s-au prezentat la ceremonie.
Între luptele dintre fostul şi actualul primar se află locuitorii comunei care vor avea probabil mult şi bine de aşteptat până când la Primăria Bradu lucrurile vor intra în făgaşul normal şi instituţia va lucra, aşa cum ar fi firesc, în folosul cetăţeanului.
Sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena, ocrotitorii spirituali ai Piteștiului, a fost marcată astăzi, într-un cadru de rugăciune și comuniune, alături de credincioși și reprezentanți ai comunității locale, prin oficierea, în aer liber, a Sfintei Liturghii și a slujbei de Te Deum, de către soborul de preoți ai bisericii de hram „Sfinții Împărați Constantin și […]
Primăria Municipiului Pitești anunță recepția lucrărilor aferente proiectelor „Extindere sistem de management integrat al traficului – lot 1” și „Extindere sistem de management integrat al traficului – lot 2”, investiții care continuă procesul de modernizare și digitalizare a infrastructurii rutiere la nivel local. Extindere sistem de management integrat al traficului – lot 1 Lucrările executate […]
În marea familie a Centrului Cultural „Doina Argeșului” a fost, astăzi, un nou prilej de bucurie și emoție. Managerul instituției, Elena Argentina Culcuș, a fost sărbătorită cu căldură și apreciere cu ocazia onomasticii dedicate Sfinților Mari Împărați Constantin și Elena. Într-o atmosferă caldă, apropiată și plină de respect, colegii, colaboratorii și artiștii centrului i-au transmis […]