Șapte incendii și patru accidente rutiere în ultimele 24 de ore la care au fost solicitați să intervină pompierii argeșeni,

Șapte incendii și patru accidente rutiere în ultimele 24 de ore la care au fost solicitați să intervină pompierii argeșeni, iar majoritatea dintre evenimente s-au produs noaptea trecută.
Primele două misiuni în caz de incendiu au fost în jurul orelor 09 și 16, intervenindu-se pentru stingerea flăcărilor care se manifestau la o parte din acoperișul și lambriul unei locuințe din localitatea Bradu și pentru lichidarea unui al doilea incendiu ce se manifesta la aproximativ 30 mp din acoperișul și plafonul unei case de pe raza municipiului Curtea de Argeș.
Celelalte cinci intervenții au avut loc începând cu ora 19:00 și una dintre acestea continuă și în prezent. Evenimentele s-au produs după cum urmează:
– incendiu la acoperișul și plafonul unei locuințe din localitatea Râca. La misiune au participat și Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență ale localităților Izvoru și Râca;
– incendiu la acoperișul și o încăpere a unei hale din localitatea Godeni, unde misiunea de stingere a fost sprijinită cu echipaje și mijloace de intervenție de la celelalte subunități ale ISU Argeș;
– acordarea asistenței medicale și transportul ulterior la spital a unei persoane de sex masculin din localitatea Bradu, care a suferit arsuri la nivelul membrelor superioare și față, probabil după ce gazele acumulate în încăpere de la un aparat de gătit au luat foc în momentul utilizării unei surse de foc;
– incendiu la o autoutilitară, care a fost distrusă aproape în întregime de flăcări, pe raza localității Morărești;
– incendiu la o casă și o anexă din localitatea Domnești, unde misiunea este în dinamică și se lucrează pentru identificarea și lichidarea focarelor de sub dărâmături.
Totodată echipaje din cadrul ISU Argeș au intervenit pentru a asigura măsurile specifice de prevenire și stingere ale incendiilor în cazul a patru evenimente rutiere care s-au soldat cu avarierea a 6 vehicule și o victimă.
În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Nu uitați!
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.
De asemenea, un mijloc de informare rapid și sigur este și aplicația de mobil DSU, care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acțiune de informare împotriva violenței domestice la Pitești

Filarmonica Pitești va găzdui pe 14 noiembrie 2026, de la ora 10:00, acțiunea de informare și conștientizare „Stop violenței domestice!”, dedicată prevenirii abuzurilor și informării persoanelor afectate despre posibilitățile de a cere ajutor. Evenimentul se desfășoară în colaborare cu Asociația pentru Asistență Socială „Universul Copiilor Speciali” Pitești, Asociația „Sfinții Spiridon și Irina”, Asociația „Natalia Alături […]

Citește mai mult...

Atenție, șoferi! Accident rutier pe DEx12, în zona Lunca Corbului

Pe DEx12, la kilometrul 95+900, pe sensul de mers Craiova – Pitești, în zona localității Lunca Corbului, județul Argeș, a avut loc un accident rutier. La fața locului se află echipaje de Poliție, medicale și un echipaj al drumarilor. În urma evenimentului, circulația rutieră se desfășoară pe banda 2. Carosabilul este umed, iar ploaia este […]

Citește mai mult...

Deputatul PSD de Argeș Cătălin Mîndroc, la sediul NATO de la Bruxelles. Ce teme au fost discutate

Deputatul PSD de Argeș Cătălin Mîndroc, la sediul NATO de la Bruxelles. Ce teme au fost discutate Deputatul PSD de Argeș Cătălin Mîndroc a participat, în această săptămână, la prima reuniune a reprezentanților comisiilor de apărare din statele membre NATO, organizată de Adunarea Parlamentară a NATO la sediul Alianței, la Bruxelles. În calitate de secretar […]

Citește mai mult...