Liberalii și consilierii Pro România pun în pericol investițiile din Oarja!

Habar nu au să construiască, habar nu au să fie constructivi, dar consilierii PNL și Pro România din comuna Oarja știu de minune să facă ceva: să fie Gică-Contra!

Așa cum procedează și în alte zone din Argeș și nu numai, consilierii locali PNL şi Pro România vor să saboteze și proiectele comunităţii din Oarja.

Noroc cu majoritatea consistentă a PSD și de perspeverența primarului Constantin Bâlea, așa încât proiectul de buget pe anul 2023 a trecut, deși opoziția nu l-a votat.

Aleșii liberali Bărbuceanu şi Pârva au primit ordin pe linie de partid și la finalul şedinţei au ameninţat că vor contesta bugetul!

Ce înseamnă asta? Că se poate ajunge în situația amânării punerii în practică a unor investiții importante pentru comunitate, fie că vorbim despre contracte pe programul Anghel Saligny sau pe PNRR care sunt deja semnate. Co-finanțarea nu ar mai putea fi asigurată într-un astfel de caz!

Potrivit surselor citate de institutiilestatului.ro, liberalii vor să conteste mai multe bugete ale primăriilor PSD din Argeș, că așa e ordin de la Alina Gorghiu!

Ce contează că astfel sunt afectații cetățenii pe care liberalii se laudă că îi reprezintă și de a căror grijă nu mai pot?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

70 DE DOSARE DEPUSE LA PRIMĂRIA ORAȘULUI MIOVENI PENTRU AJUTORUL DE ÎNCĂLZIRE

70 DE DOSARE DEPUSE LA PRIMĂRIA ORAȘULUI MIOVENI PENTRU AJUTORUL DE ÎNCĂLZIRE Până în prezent, la Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei orașului Mioveni au fost depuse 70 de dosare pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie, aferente sezonului rece 2026–2027. Amintim că pot beneficia de acest sprijin familiile cu […]

Citește mai mult...

PNL Argeș se laudă cu vești bune din Arad

PNL Argeș promovează o postare a Alinei Gorghiu despre un adăpost pentru femei și copii victime ale violenței domestice, amenajat la Arad. Inițiativa merită apreciată, iar cei care au realizat proiectul sunt nominalizați chiar în mesaj: Anamaria Nyeki, Cetatea Voluntarilor Arad și DGASPC Arad. Pentru publicul din Argeș, postarea lasă însă o întrebare firească: ce […]

Citește mai mult...

INS: Înmatriculările de mașini noi au scăzut cu 26,4% în trimestrul III

Înmatriculările de autoturisme noi au înregistrat o scădere de 26,4% în trimestrul al treilea din 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Național de Statistică (INS).  Datele arată o diminuare a înmatriculărilor în mai multe categorii de vehicule destinate transportului de pasageri. În schimb, segmentul mopedelor și motocicletelor […]

Citește mai mult...