Grindeanu: “Ne preocupă îmbunătățirea managementului companiilor cu capital de stat”

Prim-ministrul Sorin Grindeanu a avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu o delegație a Fondului Proprietatea, condusă de Grzegorz Konieczny, CEO al FTIML Bucureşti (Franklin Templeton Investment Management Limited United Kingdom Sucursala Bucureşti) și manager de portofoliu al Fondului Proprietatea. În cadrul întrevederii, reprezentanții Fondului Proprietatea au făcut o trecere în revistă a progreselor înregistrate în implementarea standardelor de guvernanţă corporativă la companiilor listate la bursă şi au salutat eforturile autorităților române în scopul îmbunătățirii managementului corporativ în companiile cu capital de stat.  Premierul Sorin Grindeanu a subliniat că este preocupat de îmbunătățirea managementului companiilor cu capital de stat, atât din perspectiva valorificării cât mai eficiente a resurselor publice, cât și din cea a contribuției pe care eficientizarea guvernanței corporative o va avea asupra economiei României. „Încrederea investitorilor este un bun indicator pentru sănătatea economiei, iar aplicarea unor principii clare de guvernanţă corporativă în companiile de stat va fi un element esențial pentru sporirea încrederii reprezentanților mediului de afaceri”, a declarat şeful Executivului. La întâlnire a mai participat consilierul de stat Marius Nica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ovidiu Puiu: Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării!

După mai bine de cinci luni de incertitudine și haos politic, România reintră pe calea normalității, afirmă senatorul PSD de Argeș Ovidiu Puiu! ”Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării! Lista de urgențe economice și sociale e lungă și e critică: rectificarea […]

Citește mai mult...

Guvernul Luca Niculescu a trecut de Parlament – 280 de voturi „pentru”

Guvernul condus de Luca Niculescu a primit marți votul de încredere al Parlamentului, punând capăt celei mai lungi crize guvernamentale traversate de România după 1989. Cabinetul a obținut 280 de voturi, mai mult decât necesar pentru învestire. Premierul interimar Ilie Bolojan a ieșit din sală. Luca Niculescu reușește astfel ceea ce doi dintre premierii desemnați […]

Citește mai mult...

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții Primarul Cristian Gentea a mers astăzi pe patru șantiere din Pitești, pentru a verifica evoluția lucrărilor la obiective importante pentru oraș. Viitoarea seră municipală se apropie de finalizare, reabilitarea mai multor unități de învățământ avansează, iar la Colegiul Economic „Maria Teiuleanu” […]

Citește mai mult...