Explozie într-un bloc din Pitești

În jurul orei 03:50 pompierii de la Detașamentul Pitești au fost solicitați să intervină în cazul unui explozii neurmată de incendiu provocat de o explozie, care s-a produs într-un apartament situat la parterul unui bloc de pe strada Vasile Alecsandri din municipiul Pitești.

În urma incidentului, proprietara locuinței, o persoană se sex feminin în vârstă de 69 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost preluată și transportată la spital de către un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

Paramedicii SMURD au monitorizat o persoană de sex feminin care prezenta atac de panică și nu a avut nevoie de transport ulterior la spital.

Pompierii sunt la fața locului pentru a asigura măsurile specifice de prevenire și stingere ale incendiilor, precum și primul ajutor la nevoie.

Pagube însemnate au fost constatate până acum la patru apartamente situate la parterul blocului, pe casa scării până la etajul 1 și la un autoturism parcat în apropiere.

Totodată, până acum au mai fost afectate ușor alte trei locuințe de la etajele superioare ale aceleiași scări a blocului.

Pagubele înregistrate au fost în principal la elementele de tâmplărie (ferestre și uși) ale locuințelor.

Autoturismul prezintă zgârieturi și o anvelopă spartă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

70 DE DOSARE DEPUSE LA PRIMĂRIA ORAȘULUI MIOVENI PENTRU AJUTORUL DE ÎNCĂLZIRE

70 DE DOSARE DEPUSE LA PRIMĂRIA ORAȘULUI MIOVENI PENTRU AJUTORUL DE ÎNCĂLZIRE Până în prezent, la Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei orașului Mioveni au fost depuse 70 de dosare pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie, aferente sezonului rece 2026–2027. Amintim că pot beneficia de acest sprijin familiile cu […]

Citește mai mult...

PNL Argeș se laudă cu vești bune din Arad

PNL Argeș promovează o postare a Alinei Gorghiu despre un adăpost pentru femei și copii victime ale violenței domestice, amenajat la Arad. Inițiativa merită apreciată, iar cei care au realizat proiectul sunt nominalizați chiar în mesaj: Anamaria Nyeki, Cetatea Voluntarilor Arad și DGASPC Arad. Pentru publicul din Argeș, postarea lasă însă o întrebare firească: ce […]

Citește mai mult...

INS: Înmatriculările de mașini noi au scăzut cu 26,4% în trimestrul III

Înmatriculările de autoturisme noi au înregistrat o scădere de 26,4% în trimestrul al treilea din 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Național de Statistică (INS).  Datele arată o diminuare a înmatriculărilor în mai multe categorii de vehicule destinate transportului de pasageri. În schimb, segmentul mopedelor și motocicletelor […]

Citește mai mult...