Mihai Coteț se laudă cu ce au făcut Gentea și PSD! Liberalul atinge treapta cea mai de jos a penibilului!

Mihai Coteț, președinte al PNL Pitești și consilier local, atinge culmile penibilului într-o postare de acum câteva ore pe Facebook în care se bate cu cărămida în piept ca Tarzan privind proiectul noului stadion Nicolae Dobrin din Pitești. Distorsionând grav adevărul, Coteț spune nici mai mult, nici mai puțin decât că proiectul noului stadion a fost votat de consilierii PNL și că acesta va primi azi girul Guvernului condus de liberalul Nicolae Ciucă.
Din păcate, ne-am obișnuit cu nimicnicia acestui personaj apărut întâmplător și cu proptele de la o femeie pe scena politică a Argeșului. Printr-o astfel de postare, Coteț se discreditează, dar nu ar fi prima dată.
1. Coteț ignoră cu bună știință faptul că pentru acest proiect s-a luptat enorm primarul Cristian Gentea susținut puternic de conducerea PSD Argeș. Sute de drumuri la București, sute de ore de lucru, sute de ajustări și multe proiecte inițiate până să se ajungă la promisiunea certă că Piteștiul va avea un nou stadion. Cei de la PNL o „ardeau” peste tot cu necesitatea construirii unui nou spital în Pitești, în condițiile în care Consiliul Județean deja face acest lucru (a se vedea corpul nou de clădire de la Spitalul Județean);
2. Când, datorită eforturilor administrației PSD, FC Argeș a promovat în prima ligă de fotbal a țării, liberalii cotcodăceau că nu trebuie legată performanța sportivă de planul politic. Să înțelegem că acum e ok acest lucru, dar doar pentru PNL? PNL care măcănea prin Consiliu că se dau prea mulți bani la sport?
3. Coteț se face că nu știe că PNL este în alianță cu PSD la nivel central și că Nicolae Ciucă nu ar putea face nimic fără acordul partenerilor de coaliție. Iar în cazul stadionului de la Pitești toate demersurile au fost făcute de către social-democrații din Argeș, în frunte cu primarul Cristian Gentea.
4. Coteț arogă pentru el și PNL merite care nu le aparțin. Cârcotași de serviciu în Consiliul Local, liberalii ar face bine să nu uite că de multe ori s-au opus doar de dragul de a se opune, fără nicio logică, fără niciun argument, fără bun simț! Așa că ar face mai bine să tacă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ovidiu Puiu: Cele mai bune soluții se nasc din căutarea numitorului comun și nu din confruntare sau ideologii oarbe!

Senatorul PSD de Argeș Ovidiu Puiu a participat la întâlnirea dintre reprezentanții administrației publice și ai mediului de afaceri din județul Argeș și Natalia Intotero, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor. “Sunt multe probleme fierbinți care stau la intersecția dintre dezvoltare și mediu și pentru care găsirea punctului de echilibru a devenit urgență majoră. Astfel, pe […]

Citește mai mult...

Filarmonica Pitești, parte dintr-un eveniment dedicat excelenței muzicale!

Filarmonica Pitești, parte dintr-un eveniment dedicat excelenței muzicale! În 30–31 octombrie, județul Argeș găzduiește cea de-a XI-a ediție a Festivalului-Concurs Național „Premiile Muzicale Dinu Lipatti”, dedicat tinerelor talente și memoriei marelui pianist român. Pe 30 octombrie, Filarmonica Pitești găzduiește probele de concurs. Anul acesta, omagiul adus lui Dinu Lipatti a depășit granițele țării, evenimente dedicate […]

Citește mai mult...

Zi plină de baschet și surprize la Pitești Arena. Mâine este despre FC Argeș Basketball!

Zi plină de baschet și surprize la Pitești Arena. Mâine este despre FC Argeș Basketball! Sâmbătă, în seara de Halloween, echipa de baschet a orașului nostru joacă un meci cu o miză uriașă în Liga Națională BCR. Alb-violeții înfruntă liderul la zi al clasamentului, CSO Voluntari, într-o partidă care va începe la ora 18:00, la […]

Citește mai mult...