A fost stabilit meniul bolnavilor de la Spitalul de Pediatrie până pe 5 martie

Conducerea Spitalului de Pediatrie din Piteşti a decis, în urma nenumăratelor plângeri făcute de părinţii copiilor care ajung în unitate sanitară,  cu privire la calitatea mâncării servite micuţilor bolnavi, să facă public meniul pentru fiecare săptămână în parte. În acest fel nu ar mai exista exagerări.
 
Ca urmare, pe site-ul instituţiei a fost deja publicat meniul stabilit pentru săptămâna 27 .02- 05.03. Din meniu nu lipsesc carnea, legumele, produsele lactate şi dulciurile iar cine doreşte să vadă cum sunt hrăniţi micuţii pacienţi ai Spitalului de Pediatrie pot consulta site-ul instituţiei. Rămân totuşi câteva probleme- lipsa cadrelor medicale care nu a fost încă rezolvată şi o serie de întrebări cu privire la igienă. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ovidiu Puiu: Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării!

După mai bine de cinci luni de incertitudine și haos politic, România reintră pe calea normalității, afirmă senatorul PSD de Argeș Ovidiu Puiu! ”Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării! Lista de urgențe economice și sociale e lungă și e critică: rectificarea […]

Citește mai mult...

Guvernul Luca Niculescu a trecut de Parlament – 280 de voturi „pentru”

Guvernul condus de Luca Niculescu a primit marți votul de încredere al Parlamentului, punând capăt celei mai lungi crize guvernamentale traversate de România după 1989. Cabinetul a obținut 280 de voturi, mai mult decât necesar pentru învestire. Premierul interimar Ilie Bolojan a ieșit din sală. Luca Niculescu reușește astfel ceea ce doi dintre premierii desemnați […]

Citește mai mult...

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții Primarul Cristian Gentea a mers astăzi pe patru șantiere din Pitești, pentru a verifica evoluția lucrărilor la obiective importante pentru oraș. Viitoarea seră municipală se apropie de finalizare, reabilitarea mai multor unități de învățământ avansează, iar la Colegiul Economic „Maria Teiuleanu” […]

Citește mai mult...