Specializări noi la Spitalul Orășenesc Mioveni

Începând cu anul 2023, Spitalul Orășenesc Mioveni va avea secții noi, a anunțat azi managerul Mircea Stoian. Acesta a declarat că la Spitalul Orășenesc Mioveni va funcționa singurul mamograf din Argeș în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, va fi o secție de chirurgie plastică, va fi și o secție ORL, iar la Diabetologie vor fi șase paturi. „Îmi doresc să aducem medici la Unitatea de Primiri Urgențe, astfel încât oamenii să fie tratați aici, la noi. Au mai venit medici la Spital, dar încă mai avem nevoie de asistenți și asistente. Am derulat și proiecte cu fonduri europene, am primit și o sponsorizare de 1,5 milioane de euro de la Nuclearelectrica… Medicina costă, dar noi ne dorim să o facem cât mai bine aici, la Mioveni”, a declarat Mircea Stoian.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Cristian Gentea a anunțat în Consiliul Local deblocarea unei etape importante pentru noul Spital Pitești

Primarul Municipiului Pitești, Cristian Gentea, a revenit joi, 29 octombrie, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local, asupra unei vești importante pentru construirea noului Spital Pitești. Deși informația fusese deja transmisă printr-un comunicat de presă, edilul a ținut să o aducă și la cunoștința consilierilor locali, precizând că este posibil ca nu toți să fi […]

Citește mai mult...

În atenția utilizatorilor serviciului de salubrizare din Pitești!

Utilizatorii care doresc înlocuirea pubelelor vechi sau uzate și nu au solicitat/ridicat pubele în anul 2026, pot ridica, gratuit, un set de două pubele din centrul de colectare din str. Obor nr. 3B (incinta ASP Pitești), cartier Tudor Vladimirescu. Distribuirea pubelelor se efectuează exclusiv către persoanele fizice care locuiesc la casă, în Pitești. Utilizatorii care […]

Citește mai mult...

Primarul Cristian Gentea i-a premiat pe elevii de la ARRA. Tinerii de la „Brătianu” au obținut argintul în Coreea de Sud

Performanța internațională a echipei de robotică ARRA, formată din cinci elevi ai Colegiului Național „Ion C. Brătianu” din Pitești, a fost recompensată joi, 29 octombrie, în cadrul ședinței Consiliului Local. Tinerii au reprezentat România la Olimpiada Internațională de Robotică din Coreea de Sud, unde au câștigat medalia de argint la Premiul Albert Einstein. Primarul municipiului […]

Citește mai mult...