Sute de prezentări la UPU în perioada sărbătorilor

Sărbătorile au adus, și anul acesta, în Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean din Pitești un număr mare de pacienți din cauza exceselor alimentare sau de alcool. Zeci de pacienţi au apelat la 112 și din cauza problemelor cardiace și respiratorii.
În cele patru zile, 23-26 decembrie, 707 pacienţi s-au prezentat la UPU. Dintre aceştia, 148 au rămas internați. Din totalul celor care au ajuns să primească îngrijiri medicale de la personalul din UPU, în perioada 23-26 decembrie a.c., numărăm peste 60 de cazuri de excese alimentare și de alcool. Din numărul total de prezentări, 245 de persoane au fost aduse la UPU cu ambulanțele SAJ, 39 cu echipaje SMURD și 5 cu echipajul SMURD de Terapie Intensivă Mobilă. Precizăm că 59 dintre pacienții care au ajuns la UPU au fost aduși prin transfer de la alte unități sanitare din Argeș, pentru a primi îngrijiri medicale și tratament de specialitate în cadrul SJU Pitești.
Dintre urgențele pentru care bolnavii s-au prezentat la spital amintim: accidente vasculare cerebrale- 10 cazuri; afecțiuni respiratorii – 50 de cazuri; afecțiuni cardiace – 62 de cazuri; afecțiuni digestive – 45 de cazuri; afecțiuni oftalmologice – 32 de cazuri; afecțiuni ORL- 7 cazuri; colici renale – 19 cazuri; alergii – 8 cazuri; etilism – 20 de cazuri; comă – 3 cazuri. De asemenea, au ajuns în UPU și 4 victime ale accidentelor rutiere, 10 victime din agresiuni, 2 intoxicate, 5 persoane cu arsuri, 3 mușcate de câini și una mușcată de pisică. Au cerut ajutorul specialiștilor și pacienți cu afecțiuni care nu le puneau viețile în pericol și care nu reprezentau urgențe medicale. Pentru că perioada sărbătorilor continuă, medicii recomandă să fim ponderați în privința consumului alimentar și de băuturi alcoolice. Precizăm că SJU Pitești este singura unitate de urgență din județ care asigură asistență medicală non-stop.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ministerul Finanţelor a publicat în transparenţă decizională proiectul de Ordonanţă de urgenţă privind prima rectificare a bugetului de stat pe anul 2026.

Ministerul Finanţelor a publicat în transparenţă decizională proiectul de Ordonanţă de urgenţă privind prima rectificare a bugetului de stat pe anul 2026. Rectificarea acoperă obligaţiile certe şi urgente ale acestui final de an – medicamente şi servicii medicale, pensii, drepturi salariale, asistenţă socială, dobânzi, plăţi restante – şi le finanţează din economiile identificate în execuţie, […]

Citește mai mult...

Cristian Gentea a anunțat în Consiliul Local deblocarea unei etape importante pentru noul Spital Pitești

Primarul Municipiului Pitești, Cristian Gentea, a revenit joi, 29 octombrie, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local, asupra unei vești importante pentru construirea noului Spital Pitești. Deși informația fusese deja transmisă printr-un comunicat de presă, edilul a ținut să o aducă și la cunoștința consilierilor locali, precizând că este posibil ca nu toți să fi […]

Citește mai mult...

În atenția utilizatorilor serviciului de salubrizare din Pitești!

Utilizatorii care doresc înlocuirea pubelelor vechi sau uzate și nu au solicitat/ridicat pubele în anul 2026, pot ridica, gratuit, un set de două pubele din centrul de colectare din str. Obor nr. 3B (incinta ASP Pitești), cartier Tudor Vladimirescu. Distribuirea pubelelor se efectuează exclusiv către persoanele fizice care locuiesc la casă, în Pitești. Utilizatorii care […]

Citește mai mult...