Propunerea cu privire la asigurarea manualelor pentru elevii de clasa a V_a pe memory stick-uri se află în prezent în analiza Ministerului Educației și ar avea ca rezultat, în cazul în care decidenții din educație se vor hotărî să adopte o astfel de variantă, eliminarea CD –ului care afla până acum la finalul fiecărui manual.
Se pune însă problema cum vor avea acces la aceste memory stick-uri elevii din mediul rural care, în multe localități, nu dispun de computer nici acasă, nici la școală.
Nici în privința introducerii materiei numită informatică în programul școlar nu sunt elucidate toate problemele. Am încercat să obținem un punct de vedere cu privire la asigurarea cadrelor didactice care ar putea preda informatica în școlile din Argeș începând de anul viitor numai că, Inspectoratul Școlar, instituția care ar trebui să dea dovadă de cea mai mare deschidere în ceea ce privește comunicarea, a ales să –și închidă ușile. Ca urmare, nu se cunoaște până acum cum va acoperi ISJ Argeș necesarul de cadre didactice care pot preda informatica. Nici despre legea accesului la informațiile publice nu prea a auzit conducerea Inspectoratului Școlar semn că la vârful educației argeșene se află oameni care nu au înțeles că reprezintă instituții publice și că accesul la informații este unul garantat de lege.
Altfel, manualele școlarear putea fi puse pe memory stick-uri pentru copiii din orașe în timp ce copiii din mediul rural ar putea rămâne tot la ghiozdanul burdușit de cărți.
În luna decembrie, Spitalul de Pediatrie din Pitești era ticsit de copii cu scolioză dar autoritățile nu au timp pentru a analiza starea de sănătate a populației.
Sâmbătă, de la ora 18:00, e meci mare la Pitești Arena. Ia-ți bilet la FC Argeș – CSO Voluntari! Echipa de baschet traversează o perioadă bună la începutul sezonului competițional 2026/27. Vulturii revin în fața propriilor fani și vor da piept sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 18:00, la Pitești Arena, cu CSO Voluntari, fostă […]
O întâlnire cu amintirile, emoțiile și momentele care au definit cariera unui mare actor român îi așteaptă pe iubitorii de teatru din Mioveni. George Mihăiță va urca pe scena Centrului Cultural Mioveni vineri, 20 noiembrie 2026, în spectacolul-confesiune „Mihăiță. Reconstituirea unei vieți”. Reprezentația va începe la ora 19:00 și face parte din programul „Luna de […]
Consiliul Local Mioveni se va întruni în două ședințe publice extraordinare, programate pentru luni, 26 octombrie, și marți, 27 octombrie 2026, ambele începând cu ora 11:00. Ședințele se vor desfășura online, prin intermediul unei platforme de videoconferință. Luni, 26 octombrie, pe ordinea de zi sunt înscrise trei proiecte de hotărâre care vizează: -Numirea provizorie a […]