Dumitrescu: „Administrația din Câmpulung e tot avorton, deși are 9 luni!”

Marius Dumitrescu, fost candidat al PNȚCD pentru Primăria Câmpulung, spune că a reușit să implementeze deja două puncte din programul său electoral, deși în urma alegerilor țărăniștii nu au obținut niciun reprezentant în Consiliul Local al orașului. În același timp însă, administrația locală, în frunte cu primarul Țâroiu, nu a fost în stare nici măcar să facă o deszăpezire serioasă sau să peticească mai trainic străzile. „Administrația din Câmpulung este tot avorton, deși face nouă luni! Ca de obicei, când a nins au fost luați prin surprindere, au zis că li s-au stricat mașinile. Deszăpezirea la Câmpulung nu prea a existat. Iar plombele din asfalt puse anul trecut, înainte de alegeri, acum au dispărut”, a declarat Dumitrescu. Revenind la proiectele sale, Dumitrescu spune că s-a apucat de crearea unui hub IT la Câmpulung încă din toamnă. În plus, împreună cu o firmă specializată din străinătate, Dumitrescu a reușit să amplaseze două stații de monitorizare a calității aerului. Rezultatele măsurătorilor vor fi făcute publice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

PNL Argeș și-a ales un purtător de cuvânt „de-al casei”. Dragoș Tănase, afaceri de milioane cu primării liberale

PNL Argeș are, începând de săptămâna trecută, un nou purtător de cuvânt. Este vorba despre Dragoș Tănase, liberal cunoscut în organizația județeană, care preia această funcție de la Cătălin Andrei. Potrivit unei investigații publicate de site-ul www.instituțiilestatului.ro, firma administrată de Dragoș Mihai Tănase ar fi obținut contracte în valoare de peste 2,5 milioane de lei […]

Citește mai mult...

Când românii sunt îndemnați să facă economie, Mihai Coteț se laudă cu Untold

Senatorul PNL de Argeș Mihai Coteț pare să fi descoperit o nouă formă de solidaritate cu românii: să le ceară oamenilor să strângă cureaua, în timp ce el se bucură de festivaluri și de „energia incredibilă” de la Untold. Într-o postare pe Facebook, Mihai Coteț povestește entuziasmat despre experiența de la Untold, unde i-a văzut […]

Citește mai mult...

Directorul medical al Spitalului Județean Argeș, Costin Ștefan, va deveni consilier local PSD la Bascov: „Îmi voi pune toată priceperea în slujba cetățenilor”

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local. Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan. Venirea acestuia în Consiliul Local este privită […]

Citește mai mult...