Mioveni:Peste 100 de elevi participă la concursul “TRADIŢII DE PRIMĂVARĂ”

Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş, în parteneriat cu Orașul MIOVENI – Centrul Cultural Mioveni, Şcoala Gimnazială ”Liviu Rebreanu” Mioveni  și Şcoala Gimnazială Vultureşti nr.1, organizează în data de 24 februarie a.c., începând cu ora 15.00, Concursul Județean “TRADIŢII DE PRIMĂVARĂ”.
 La cea de-a III-a ediție a evenimentului și-au anunțat participarea peste 100 de elevi și cadre didactice din mai multe școli din județ. 
Proiectul are drept obiective promovarea tradiţiilor etnografice ale poporului român printr-o activitate organizată, creşterea interesului pentru activităţile extraşcolare prin participarea directă a cadrelor didactice, crearea unor aptitudini care să conducă la cunoaşterea universului tradiţional român prin prezentarea unor esee, referate, comunicări ştiinţifice, cultivarea creativităţii, a imaginaţiei artistice a cadrelor didactice, crearea unei atitudini pozitive faţă de obiceiurile şi tradiţiile româneşti.
Evenimentul va fi găzduit de sala mare a Centrului Cultural Mioveni și se va desfășura pe 2 secțiuni:
 1. – Concurs cu participare directă (cântare vocală, cântare instrumentală, dans popular, recitare);
 2. – Simpozion pentru cadrele didactice cu participare indirectă. 
Premiile vor fi oferite de către organizatori, iar ca o noutate, anul acesta vor fi desemnați Miss și Mister Dragobete.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Filarmonica Pitești: Concert simfonic „Brezeanu – Din generație în generație”

Filarmonica Pitești organizează joi, 29 octombrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul simfonic „Brezeanu – Din generație în generație”, în care, alături de orchestra simfonică a instituției, dirijată de Zefir Brezeanu, vor evolua violoniștii Ondin Brezeanu și Andrei Brezeanu. În program: L. Brezeanu – „The Romanian Fantasy op. 35”, M. Skoryk – „Charpatian […]

Citește mai mult...

Acciza la carburanți va fi redusă până la 31 ianuarie 2027

Ministerul Finanțelor anunță că va prelungi reducerea accizei la carburanți și limitarea adaosului comercial la carburanți până la 31 ianuarie 2027. Ministerul Finanțelor și Ministerul Energiei au elaborat proiectul de hotărâre privind prelungirea situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere pentru perioada 1 noiembrie 2026 – 31 ianuarie 2027, în vederea menținerii […]

Citește mai mult...

Cum pot fi ridicate crengile și resturile vegetale din gospodăriile piteștenilor

Piteștenii care locuiesc la case pot solicita colectarea deșeurilor vegetale rezultate din toaletarea pomilor și arbuștilor, în condițiile stabilite de Salubritate 2000 SA. Anunțul a fost transmis de Primăria Municipiului Pitești, care reamintește și programul de colectare a deșeurilor biodegradabile din această săptămână. Pentru resturile vegetale de dimensiuni mari, colectarea este gratuită, în limita a […]

Citește mai mult...