Și pensiile cuprinse între 2.000 și 3.000 lei vor fi scutite de la impozitul pe venit

Și pensiile cuprinse între 2.000 și 3.000 lei vor fi scutite de la impozitul pe venit

Plafonul de venit neimpozabil din pensii va fi majorat de la 2.000 lei, cât este în prezent, la 3.000 lei, potrivit unei propuneri ce se consideră adoptată tacit, deoarece nu a fost dezbătută și votată de senatori în termenul legal.

Dacă va ajunge să fie lege, pensiile cuprinse între 2.000 și 3.000 lei nu vor mai fi taxate, ca în prezent, cu impozitul pe venit de 10%. În plus, pensiilor mai mari de 3.000 lei li se vor aplica cuantumuri de taxare mai mici, deoarece baza de calcul va fi redusă, și, astfel, pensionarii vor rămâne cu mai mulți bani în mână.
Propunerea legislativă, ce merge acum a votul decisiv al deputaților, vizează modificarea Codului fiscal pentru ca venitul impozabil lunar din pensii să fie stabilit prin deducerea din venitul din pensie a sumei neimpozabile lunare de 3.000 lei și, după caz, a contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS). Mai exact, impozitul pe venit să se aplice doar restului de bani ce rămâne după scăderea a 3.000 lei.

În prezent, pensiile de până la 2.000 lei sunt scutite de la plata impozitului pe venit, iar pentru ceea ce depășește această valoare se aplică impozitul pe venit. Contribuția la sănătate se plătește, după cum a stabilit Guvernul la finalul anului 2021, prin OUG 130/2021, doar de pensionarii care au drepturi ce depășesc 4.000 lei.

Dacă propunerea legislativă va ajunge să devină lege, va aduce un beneficiu și celor cu pensii mai mari, deoarece deducerea din venitul din pensie, adică suma care se scade din pensie, va crește de la 2.000 la 3.000 lei, și, astfel, impozitul pe venit se va aplica unei sume mai mici decât în prezent.

De exemplu, în prezent, pentru o pensie brută de 5.700 lei, contribuția de sănătate este de 170 lei, impozitul pe venit de 353, iar venitul net este de 5.177 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poliția Locală Pitești continuă controalele pentru depozitarea ilegală a deșeurilor. Trei persoane sancționate astăzi

Poliția Locală Pitești continuă controalele pentru depozitarea ilegală a deșeurilor. Trei persoane sancționate astăzi Polițiștii locali din cadrul Serviciului Control – Protecția Mediului al Poliției Locale Pitești au desfășurat astăzi noi acțiuni de verificare pe domeniul public, pentru a preveni depozitarea deșeurilor în afara spațiilor special amenajate. În urma controalelor, au fost constatate mai multe […]

Citește mai mult...

Primarul Gheorghe Stancu de la Bascov dă de pământ cu fițuica lui Adrian Ștefănoiu

Primarul comunei Bascov, Gheorghe Stancu, reacționează dur după informațiile apărute în publicația semnal-ag.ro, o fițuică făcută pe picior de Adrian Ștefănoiu după ce a dat bir cu fugiții de la PSD la PNL. Gheorghe Stancu susține că acestea nu corespund realității. Edilul solicită public drept la replică și rectificarea materialului, avertizând că, în cazul unui […]

Citește mai mult...

398 de copii din Mioveni încep școala cu ghiozdane și rechizite oferite gratuit

398 de copii din Mioveni încep școala cu ghiozdane și rechizite oferite gratuit 398 de copii înscriși în clasa pregătitoare la unitățile de învățământ din Mioveni vor primi gratuit, la începutul anului școlar 2026-2027, câte un ghiozdan complet echipat cu rechizite școlare. Programul „Primul meu ghiozdan” continuă și în acest an, după ce proiectul a […]

Citește mai mult...