Gabriela Pendiuc se pensionează. Soțul pe când?

Președintele CJ Argeș, Dan Manu, a anunțat astăzi că a semnat decizia de pensionare a Gabrielei Pendiuc, care ocupa funcția de director al Școlii Populare de Arte și Meserii. În timp ce soțul său, fostul primar al Piteștiului este implicat într-un nou dosar, de abuz în serviciu (cu asfaltul căte casa lui „Iubirică”) și nu se gândește deloc să se retragă, până mai ieri emițând pretenții pentru funcția de prefect sau de subprefect, soția sa este mult mai realistă. Aceasta a declarat că se va ocupa de acum încolo de nepoți, după o viață petrecută între copiii… altora. „Sunt mândră că am reușit să fac acele clase de meșteșug. Am gândit că în mediul rural Școala Populară de Arte ar putea să suplinească lipsa de practică din școli. Trebuie continuate aceste meșteșuguri și tradiții ale noastre. Vine un moment în care îți închei cariera, mereu am lucrat împreună cu copiii. Avem un nepot și încă unul pe drum, voi fi alături de nepoți”, a declarat Gabriela Pendiuc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

A fost predat amplasamentul pentru construirea noii creșe la Mioveni

Astăzi a fost predat constructorului amplasamentul pe care va fi realizată noua creșă de pe strada Părăști, etapă care marchează pregătirea începerii lucrărilor. Investiția are o valoare de aproximativ 3 milioane de euro și este finanțată integral din fondurile proprii ale orașului Mioveni. Termenul de execuție este de 24 de luni de la data predării […]

Citește mai mult...

SE PRELUNGESC RESTRICȚIILE PE DN7 – VALEA OLTULUI

CNAIR informează că restricțiile de circulație instituite pe DN7, pe sectorul cuprins între Călimănești – Căciulata și Câinenii Mari, se prelungesc până la 15 noiembrie 2026. Restricția este valabilă între localitățile Râmnicu Vâlcea și Boița. În continuare, în intervalul 08:00 – 17:30, de luni până sâmbătă, este interzisă circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată […]

Citește mai mult...

4.400 de proprietăți din comuna Micești au fost măsurate și urmează să fie intabulate, gratuit pentru cetățeni

Aproape 4.400 de proprietăți din comuna Micești, județul Argeș, au fost măsurate și urmează să fie intabulate, gratuit pentru cetățeni, în cadrul Programului național de cadastru și carte funciară (PNCCF). Rezultatele lucrărilor de cadastru general au fost afișate atât la sediul primăriei din localitate, cât și pe pagina web a Agenției Naționale de Cadastru și […]

Citește mai mult...